Spectacolul „Paiaţe” de la Scala din Milano, difuzat la Clubul Melomanilor

0
489

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează luni, 5 martie, începând cu ora 17.00, o nouă întâlnire în cadrul Clubul Melomanilor cu tema „În lumea operei”. Sub coordonarea profesorului Maria Barbărasă, va fi difuzat spectacolul „Paiaţe” de Ruggero Leoncavallo (1857-1919), filmat în Milano, în 1968. Dirijor: Herbert von Karajan. Corul şi orchestra: Teatrul Scala din Milano. Regia scenică: Paul Hager. Regie film: Herbert von Karajan. Interpreţi: Jon Vickers, Raina Kabaivanska, Peter Glossop, Sergio Lorenzi, Rolando Panerai.

Acţiunea se petrece într-un sat italian din Calabria, la sfârşitul secolului al XIX-lea. Este o operă în două acte, cu Prolog. Libretul îi aparţine compozitorului. Premiera a avut loc la Milano, în 21 mai 1892.  Cu privire la importanța și semnificația operei, muzicologul Grigore Constantinescu spune: „Aşa cum încearcă să lămurească încă din Prolog, compozitorul a dorit să ofere publicului o frântură din viaţa artiştilor care, dincolo de scenă, se confruntă cu dureri şi bucurii omeneşti. Tipic pentru teatrul liric verist, opera lui Leoncavallo îmbină elanul melodic italian cu o complexitate de scriitură orchestrală ce vădeşte unele influenţe ale simfonismului european. Este una dintre celebrele lucrări care figurează în repertoriul permanent al teatrelor de gen”.

Biroul de Presă

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”