Cât de grea va fi Lada pentru handbalistele Craiovei?

0
429

Astăzi, de la ora 17, în Sala Polivalentă, SCM Craiova întâlneşte formaţia rusă Lada Togliatti, în prima manşă a sferturilor de finală din Cupa EHF, meci care se va disputa cu „casa închisă”   

Unul dintre cele mai importante evenimente ale ultimului deceniu pentru sportul craiovean – cam astfel poate fi descris meciul de astăzi, din Sala Polivalentă, dintre SCM Craiova şi formaţia Lada Togliatti, prima manşă a sferturilor de finală ale Cupei EHF. Mai mult ca sigur, partida se va disputa cu casa închisă, fiindcă ieri mai erau doar câteva sute de bilete, interesul fiind unul enorm, iar atmosfera se anunţă una teribilă, la fel cum a fost şi la meciurile din grupă, în special la cel cu Brest. Ca să ajungă aici, echipa din Bănie a trecut  în play-off de unguroaicele de la Debrecen, apoi a terminat pe locul secund grupa A, cu patru victorii şi două eşecuri, după franţuzoaicele de la Brest şi înaintea echipei lui Evgheni Trefilov, Kuban Krasnodar, şi a danezelor de la Randers. Antrenorii Bogdan Burcea, Dumitru Berbece şi Grigore Albici le au la dispoziţie pe: Dumanska, Stanciu (portari), Florianu, Ardean, Nikolic (foto), Vizitiu, Klikovac, Pricopi, Ţicu, Şelaru, Tudor, Rădoi, Trifunovic, T. Popescu, Stoican şi Colac. Craiovencele au avut timp să pregătească jocul de azi, după ce meciul din Liga Florilor, cu HC Zalău, programat miercuri, 28 februarie, a fost amânat. În schimb, între meciurile cu Lada, Florianu şi compania vor întâlni campioana României, CSM Bucureşti, în Sala Polivalentă, miercuri, 7 martie, de la ora 15.

Lada a câştigat de două ori Cupa EHF

De partea cealaltă, Lada Togliatti, formaţie antrenată de Levon Akopian, este considerată una dintre favoritele la câştigarea competiţiei, pe care şi-au mai adjudecat-o în două rânduri, în 2012 şi 2014. Lada a jucat şi finala Ligii Campionilor în 2007, dar a pierdut-o în faţa formaţiei daneze Slagelse, care la care evolua atunci Carmen Amariei, fosta antrenoare a Craiovei. În acest sezon, până în sferturi, Lada a eliminat formaţia franceză Besancon, cu scorul general 66-54, apoi a câştigat grupa din care au mai făcut parte Vipers Kristiansand, Issy Paris (formaţie la care evoluează Crina Pintea) şi HK Copenhaga, pierzând un singur meci, în deplasare, cu Vipers. În liga internă, Lada se află pe locul secund, la un singur punct de Rostov Din (echipa cu care se luptă CSM Bucureşti pentru calificarea în Final Four-ul Champions League), dar adversara de astăzi a Craiovei are un meci mai puţin disputat, în urma căruia ar putea deveni lider, linia de clasament indicând 17 victorii şi 2 eşecuri.

Dmitrieva e campioană olimpică şi golghetera Cupei EHF

Daria Dmitrieva

Vedeta echipei din Rusia este coordonatorul Daria Dmitrieva (foto), golghetera Cupei EHF, cu 46 de goluri, dar selecţionerul Rusiei, Evgheni Trefilov, a convocat încă 6 jucătoare de la Togliatti pentru meciul cu România, din preliminariile Euro 2018, programat chiar la Togliatti, pe 21 martie. Acestea sunt. Elena Utkina (portar), Polina Vedehina, Ekaterina Kudryavţeva (interi stânga), Elena Mihailicenko (centru), Irina Snopova (pivot) şi Anastasia Novoselova (extremă dreapta).

La recentul Mondial din Germania, Rusia a fost eliminată în sferturi de Norvegia, iar Dmitrieva a marcat 22 de goluri pe parcursul competiţiei, în timp ce Vedehina a făcut un meci excelent în optimi, contra Coreei de Sud, terminând cu 9 reuşite. Dmitrieva este a contribuit din plin la cucerirea titlului olimpic de către Rusia, acum doi ani, la Rio.

Vor să le anihileze pe Florianu şi Nikolic

Cristina Florianu

Lada vine în Bănie din postura de favorită certă, dar antrenorii ruşi îşi iau măsuri de precauţie, ei urmărind formaţia din Bănie şi au cules informaţii şi de la Evgheni Trefilov, a cărui echipă, Kuban Krasnodar, a întâlnit SCM Craiova în grupe. De altfel, Lada Togliatti a învins-cu 30-26, săptămâna trecută, pe Kuban în campionatul intern. Ruşii consideră că Florianu (foto) şi Nikolic sunt principalele arme ale echipei lui Bogdan Burcea. „Am studiat Craiova, este o echipă bine pregătită şi mobilă, în special în defensivă. Echipa din România are doi lideri, un inter stânga (Cristina Florianu, n. r.) şi o extremă dreapta (Zelika Nikolic, n.r.), care marchează 10 goluri aproape în fiecare meci. Dacă vom reuşi să le oprim pe cele două, va fi OK, dacă nu, ne va fi greu” a spus, pentru site-ul oficial al grupării din Rusia antrenorul secund Aleksandr Khomutov, cel care pregăteşte de ceva vreme formaţia din Rusia, în condiţiile în care „principalul”, Levon Akopian lipseşte, având probleme de sănătate. Rusoaicele au zburat joi de la Samara la Moscova, apoi spre Bucureşti, iar în Craiova s-au cazat la hotelul „Golden House”, aseară efectuând un antrenament în Sala Polivalentă.

Jocul SCM Craiova – Lada va fi condus de o brigadă din Israel, formată din Matan Lindenbaum şi Dor Laron, iar obsevatorul va fi armeanul Arsen Mkhitaryan, tizul atacantului de la Arsenal. Celelalte meciuri din sferturile Cupei EHF sunt: HC Zalău – Kastamonu Belediyesi, Vipers Kristiansand – Brest Bretagne şi Viborg – Larvik. Dacă s-ar califica, SCM Craiova şi HC Zalău s-ar întâlni în semifinale.

Albici: „Meci important pentru comunitatea noastră”

Zelika Nikolic

Unul dintre secunzii formaţiei din Bănie, Grigore Albici, care era rezerva lui Sorin Toacsen pe vremea când CS Universitatea Craiova evolua în Cupa Campionilor Europeni, a evidenţiat punctele forte ale adversarei, în mare spunând că Lada este o echipă extrem de solidă. „Este un meci important pentru noi, pentru echipă, fani şi comunitatea noastră. Lada Togliatti este o echipă puternică, a câştigat această Cupă EHF, a jucat finală de Liga Campionilor, o echipă cu nume grele ale handbalului din Rusia, în primul rând aş remarca-o pe Dimitrieva, dar nu trebuie să uităm şi de celelalte jucătoare. Toată linia de 9 metri este foarte puternică, au o apărare masivă, se mişcă foarte bine, au un contraatac rapid, iar din poziţional pot pune în pericol orice echipă. Sperăm să facem un meci cât mai bun şi să câştigăm cu ajutorul publicului, care ne va ajuta în momentele grele, şi să ne calificăm în semifinalele competiţiei, ar fi o realizare extraordinară pentru fete şi pentru tot sportul craiovean” a spus „Gore” Albici.

Ardean: „Apărarea e cea mai importantă”

Valentina Ardean Elisei

Extrema Valentina Ardean Elisei (foto) a prefaţat disputa, spunând că apărarea va fi cheia meciului de astăzi: „Pot să promit că vom lupta până în ultima secundă pentru Craiova, fiindcă am muncit mult să ajungem aici, să aducem publicul la sală şi să mergem mai departe. Trebuie să fim lucide, să avem încredere, să avem răbdare, meciul nu se câştigă sau se pierde în primele minute. Apărarea este cea mai importantă. Şansele sunt egale, nu este vreo favorită, meciul se joacă pe teren, nu contează numele sau palmaresul. Puteam să avem un adversar mai bun, ar luăm ca atare acest meci şi încercăm să ne calificăm. Ele au stilul rusesc, sunt puternice, dar şi noi vom lupta pentru a învinge. Este important că nu am făcut drumul lung până la Zalău şi am avut parte de mai multă odihnă”.

Andreea Rădoi a spus că meciul de astăzi este cel mai important din cariera sa: „Lada este puternică în apărare, dar şi un atac redutabil, are o linie de 9 metri puternică, nu-ţi dă momente de respiro, atacă foarte bine culoarele, dar sper să găsim soluţiile cele mai bune pentru a le depăşi. Este cel mai important meci al meu şi vreau să fie memorabil, să-l terminăm cu succes. Cu sprijinul fanilor, putem face faţă meciului şi putem obţine victoria”.