Dunărea este liberă de gheaţă, aval de Porţile de Fier, până la Bechet

0
386

Topirea zăpezii din ultima perioadă a dus la creşterea uşoară a debitelor râurilor în bazinul hidrografic Jiu. Specialiştii de la Administraţia Bazinală de Apă (ABA) “Jiu” au anunţat, ieri, că din evoluţia nivelurilor înregistrate la staţiile hidrometrice din bazinul hidrografic Jiu, se constată o tendinţă de creştere de 2 cm.

În ceea ce priveşte acumulările din Dolj, cea de la Işalniţa, aflată în administrarea Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj, funcţionează conform Regulamentului de exploatare al acumulării pe timp de iarnă, iar priza de apă funcţionează normal. Şi la Acumularea Fântânele, aflată în administrarea ANIF Dolj, situaţia este normală, nivelul apei în lac fiind staţionar.

Potrivit prognozei elaborate de Compartimentul Prognoze Bazinale al ABA “Jiu”, precum şi de INHGA–CNPH, în următorul interval, nivelurile şi debitele la staţiile hidrometrice (sh.) vor fi în creştere uşoară, din cauza cedării apei din stratul de zăpadă, a evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi a propagării din amonte. Totuşi, nivelurile la staţiile hidrometrice se vor situa sub cotele de atenţie. Formaţiunile de gheaţă existente pe râuri vor fi în diminuare şi restrângere. “În urma emiterii atenţionării hidrologice din 27 februarie 2012, specialiştii noştri monitorizează din oră în oră nivelurile şi debitele pe Dunăre, aval de Porţile de Fier II”, a declarat Cosmin Călin, directorul ABA “Jiu”.

Niveluri sub cotele de apărare

Pe Dunăre, în ultimele două zile, debitul la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, a fost în creştere, atingând valoarea de 3.400 mc/s, situându-se, în continuare, sub media multianuală a lunii martie, care este de 6.700 mc/s. “Şi pe Dunăre, nivelurile la staţiile hidrometrice se situează sub cotele de apărare”, a mai anunţat conducerea ABA “Jiu”. Potrivit acesteia, formaţiunile de gheaţă existente pe Dunăre au fost în diminuare, până la eliminare. Sectorul Baziaş – Drencova este liber de gheaţă, iar la Orşova se menţine gheaţa la mal. “Menţionăm că aval PF II, până la sh. Bechet, Dunărea este liberă de gheaţă, însă rămâne în vigoare atenţionarea hidrologică emisă pentru fluviu”, a conchis Cosmin Călin.