Starea de fapt: Comparaţii imposibile!

0
121

Nu ştim ce l-a găsit pe consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, într-o emisiune moderată de Miruna Munteanu, la Realitatea TV, să afirme că „Emil Boc a fost un premier mai bun decât Adrian Năstase”. Comparaţia este, mai degrabă, imposibilă, lăsând la o parte faptul că prin folosirea verbului la timpul trecut, când Emil Boc este încă în funcţie, Sebastian Lăzăroiu, simpatizant devotat al PDL, nu-i aduce decât o palidă recunoaştere. Ca să nu spunem că îi face pomana de viu. Guvernul Adrian Năstase a fost primul guvern solid pe care l-a avut România după căderea comunismului. Creşterea economică de 4,5 % în 2001 punea capăt ultimilor patru ani de scădere sau de creştere minimă. Ceea ce a determinat diverse agenţii de rating economic să reevalueze pozitiv riscul de ţară pentru un număr de indicatori. Cine făcea aceste evaluări? Chiar Tom Gallagher, editorialist, în prezent, la România Liberă, niciodată un simpatizant al lui Adrian Năstase. Dimpotrivă. Nivelul de eligibilitate al României a crescut, an de an, şi datorită sprijinului şefilor de guverne proamericane din Marea Britanie, Italia şi Spania, preocupaţi de poziţia strategică a ţării. Sigur că Adrian Năstase a făcut destule erori, plătite în timp, dar  a condus cu chibzuinţă şi multă imaginaţie, un guvern realmente performant, care şi-a făcut temele pentru admiterea în Uniunea Europeană. La data stabilită. Ori, guvernul Emil Boc din câte observăm, pe lângă starea de austeritate prelungită, impusă populaţiei, în numele unei „reforme eficiente”, ar fi avut nevoie şi de consimţământul tuturor categoriilor sociale, şi nu de împotrivirea lor. Oricum, a ratat integrarea în spaţiul Schengen, în această lună, şi din vinovăţii de care nu se poate exonera. Binele cu forţa pe care ni l-a făcut premierul Emil Boc şi guvernul său va fi resimţit, ni se spune, de acum înainte, fiindcă s-a ieşit din recesiune şi urmează creşterea economică. Episodul de strâmtoare terapeutică s-a încheiat. Aşa cel puţin s-a clamat ieri de liderii coaliţeiei guvernamentale, care au semnat un protocol la Palatul Parlamentului, de fapt o garanţie din partea UDMR, UNPR şi grupul minorităţilor că vor susţine pe mai departe principalul partid de guvernământ, în maximă suferinţă în planul credibilităţii. Coaliţia guvernamentală îşi propune ca prin măsurile promovate, economia românească să aibă o creştere de 1,5-2% până la sfârşitul acestui an, şi 4-4,5% la sfârşitul lui 2012. Protocolul de colaborare parlamentară şi guvernamentală îşi propune multe, inclusiv aderarea la spaţiul Schengen şi eliminarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare în Juştiţie, dar majoritatea ţintelor par mai de grabă utopice. A compara guvernarea Adrian Năstase cu guvernarea Emil Boc pare, desigur, o glumă, chiar dacă s-a vorbit, evident din raţiuni politice, de un sistem ticăloşit, clişeu electoral inoperant, fiindcă la alegerile parlamentare din 2004, alianţa PSD+PUR a devansat cu mult alianţa D.A., care cuprindea actualul PDL. Lucruri ştiute. Premierul Boc a promis şi ieri că începe creşterea economică şi, cu siguranţă, bunăstarea este pe drum, supapă pentru eliminarea presiunii sociale şi mediatice. La cât de bune sunt drumurile din România, s-ar putea să nu mai ajungă. De bunăstare este vorba. Revenim la Sebastian Lăzăroiu, care în argumentaţia folosită a invocat o teorie a comunicării de masă intitulată „Spirala tăcerii”. Bazându-se pe acestă „Spirală a tăcerii”, susţine că românilor le-ar fi ruşine să recunoscă în sondaje eventualele opţiuni pentru Partidul Poporului sau pentru PDL. Acestea fiind, probabil, partide simpatizate în taină. Oricât ar dori consilierul prezidenţial să discrediteze USL, misiunea este grea, dacă nu imposibilă. Cel puţin momentan.