Ucraina este afectată de corupţie, de marea corupţie, de mulţi ani. UE a susţinut mai multe reforme pentru a îmbunătăţi statul de drept şi pentru a combate corupţia în această ţară, în care oligarhii şi interesele personale fac toate jocurile. Într-un clasament, care include 180 de ţări, realizat de Transparency International, pe o scară de la 0-100, unde „0” reprezintă cel mai ridicat nivel de corupţie, iar „100” cele mai curate ţări, Ucraina este cotată cu scorul de 33, la fel ca Mongolia, dar mai prost ca Belarusul şi Kazakhstanul. Cu tot subiectivismul de rigoare, pe care îl presupune orice clasament astfel întocmit, Ucraina suferă realmente de o corupţie endemică. Pe fondul unor condiţionalităţi, din partea aliaţilor europeni, dar cu siguranţă atenţionat şi de Casa Albă, preşedintele ucrainian Volodimir Zelensky a atacat, în zilele din urmă, corupţia din ţara sa, cangrenată de acest flagel. Că Ucraina nu avea nevoie, în aceste momente de război deplin, de imensul scandal declanşat, cu posibile consecinţe, contează mai puţin. Percheziţiile vizând înalţi funcţionari ai administraţiei de stat s-au soldat cu rezultate deloc surprinzătoare, încât patronul serviciului de securitate internă, Vassyl Maliuk, a spus că este vorba de „o lovitură dată duşmanului din interior” şi nu este decât prima etapă. Mai exact, secerişul nu se va opri, vizaţi fiind cei care fac rău Ucrainei. Joi, David Arakhamia, liderul partidului prezidenţial, a adus în plus câteva precizări asupra percheziţiilor. Cu referire la cele care i-au vizat pe miliardarul Ihor Kolomoiski, ex-ministrul de Interne, Arsen Avakov, şi autorităţile fiscale ucrainiene. Cinci guvernatori au fost obligaţi să demisioneze. Potrivit media locală, Kolomoiski a participat la o fraudă fiscală de anvergură şi în plus ar fi vândut ilegal produse petroliere. Venitul obţinut prin vasta operaţiune: 920 mil. euro. Numai că Ihor Kolomoiski (deposedat de cetăţenia ucrainiană) este oligarhul care a finanţat campania electorală a lui Zelensky în urmă cu 4 ani. De la o vreme nu mai erau în bune relaţii. Pe de altă parte războiul i-a adus prejudicii. Avakov este acuzat de implicare în prăbuşirea elicopterului, în care se afla ministrul de Interne, Denis Monastirski, la mijlocul lunii ianuarie. Avakov, personaj sulfuros, demisionase din funcţie în 2021 în urma a numeroase scandaluri de corupţie şi potrivit unui articol din Ukrainska Pravda autorităţile anchetează contractele cu Airbus de acum 6 ani, pe mandatul său de ministru (2014-2021). La domicilul şefei serviciului de impozite, poliţia anticorupţie ar fi descoperit sute de mii de euro, autoturisme de lux şi alte bunuri, greu de justificat. Motor Sich, o societate ucrainiană, considerată ca fiind principala producătoare de motoare de avion, ar fi colaborat cu invadatorii, patronul său Viatceslav Bouhuslaev plătind impozite şi taxe separatiştilor pro-ruşi din Doneţk după invazia rusă. El este bănuit că a furnizat o susţinere militară duşmanului prin livrarea de piese de avion pentru o sumă de 3,5 mil. euro. La domiciliul său au fost găsite medalii şi distincţii onorifice primite din partea Rusiei. El este arestat din luna octombrie şi societatea pe care o conducea a fost plasată sub administraţia ministerului ucrainian al Apărării din cauza războiului. Vasta operaţiune a poliţiei anticorupţie prefaţează noi reforme în Ucraina, a anunţat Zelensky. Care la summit-ul UE-Ucraina, de la Kiev a avut ce raporta. Numai că rolul său de incoruptibil, deşi îl exersase în campania electorală şi în serialul „În slujba poporului”, după mulţi analişti, nu-l prinde. Corupţie există şi în ţările super-democrate, o vedem acum şi în Parlamentul European (ceea ce îl consolează probabil pe Zelensky) şi e numai vârful icebergului, numai că nu este atât de generalizată. Un detaliu picant: aflată în Dubai, la un hotel de lux, unde s-a instalat de la începutul războiului, fostul premier ucrainian, Iulia Timoscenko (2005, 2007-2010) numită în epocă „prinţesa gazului”, a acordat un interviu cotidianului german Aargaur Zeitung în care a vorbit… despre corupţie, după ce ea însăşi a avut mari probleme cu justiţia. Volodimir Zelensky estimează că ţara sa trebuie să înceapă cât mai grabnic discuţiile privind aderarea la UE şi preşedinta CE, Ursula von der Leyen l-a asigurat de întreaga sa susţinere. Numai că preşedintele francez Emmanuel Macron a prevenit, în urmă cu ceva timp că procesul de integrare al Ucrainei va lua… câteva decenii. Dacă nu cumva şi-a schimbat părerea.
Domnule Cantar1 Oare nu ati inteles ca SUA, scula lor NATO si curva lor de lux(desi pute rau!) UE, au pierdut contra ,,mujicilor ” lui Putin? Istericul evreu american Blinken a anulat o vizita istorica in China pentru ca ,deja, Zelensky e in sevraj, marijuana l-a determinat pe Trudeau sa il cheme pe ambasadorul Chinei sa ii explice de ce se joaca cu baloane albe intre granita dintre federatia lui si statele separte ale lui Biden, exact la mijlocul dintre cele doua tari unde democratia a devenit tiranie! Mingea alba a lui Xi e urmarita de americani si de canadieni tare de mult! Ce spun oamenii canadieni si americani, cu capul pe umeri si care nu sunt evrei la origine? Astia si-au pus niste intrebari ,fara sa le pese de razboiul pe care Zelensky l-a acceptat contra rusilor, cantand cu pantalonii-n vine la pianul american;
– reprezinta o amenintare pentru aviatia civila?- NU- e raspunsul!;
– reprezinta o amenintare crescuta pentru culegerea de informatii?- ,,Evaluarea noastra e ca nu e cazul”!(spune un inalt oficial al Pentagonului care vrea anonimatul!);
– au mai fost baloane chinezesti desupra SUAsau Canadei?- DA!- zic aceiasi oameni cu capul pe umeri!
Domnule Cantar, lasati-l dracului pe Zelensky si Ucraina lui corupta, azi, evreii americani sunt in curs de a declansa alt razboi! Direct contra Chinei! Stiti cred ca guvernul Coreii de Nord s-a suparat pe ,,ezercitiu` comun SUA -Correa de Sud (si) in apele Marii Galbene, foarte aproape de frontiera lor?
De ce domnule Cantar nu scrieti ca americanii au ajuns intr-un stadiu al isteriei universale si cauta pricina de razboi prin toate mijloacele? De ce domnule Cantar, scrieti mereu si mefreu de acesti bolnavi mintali, din Ucraina, SUA si UE in loc sa va indreptati penita(ori pana!) spre politicienii nostri romani care mai au inca nitica demnitate? Nu vorbesc despre noul presedinte al Romaniei, deaj ales de presa mainstream , care manipuleaza cu cativa ani inainte mintea romanilor? Stapanii vor ca romanii sa-l aleaga pe Giaona care are un cancer si nu mai seamna cu ,, baiatul da Bucuresti” de acum catva vreme? Vrea NATO sa faca din acest romans un erou al ,,tiraniei NATO”?
Citesc si ma crucesc! Romanii bajenesc in propria lor presa, in propria lor tara sau in spatiul Schengen, SUA, Canada ori Orientul Mijlociu si dumneavoastra il vedeti doar pe acest ratat Zelensky ca lupta impotriva coruptiei care l-a adus in scaunul distrugerii propriei sale tari! Ma uimiti uneori! Ce frumos scrieti despre Cuza, despre taranul oltean, despre un milion de lucruri si stari care imi incalzesc sufletul! Et pourtant…
P.S. Poate ca mintea mea , la aproape 70 de ani a inghetat! Sambata dimineata am iesit din casa la ora 1 cand termometrul arata minus 52 de grade , dupa aproape 20 de ani ! Am simtit ca aerul imi ,,arde ”plamanii ! Dar am fost fericit ca am trait acest moment1 cand vad isteriile SUA si ale lui Blinken, inima mea se …raceste!
Sa fiti iubit!
De ce? De ce? De ce ?
Sa ma scuzati, domnule Cantar, vestile curg garla prin jurnalele, interzise sau puse sub semnul intrebarii (adica alea care nu pun batista pe tambalul SUA sau NATO!). UN citat frumos din ,,amintirile din copilarie ” ale lui Biden:,, am ordonat Pentagonului sa-l doboare miercuri cat mai curand posibil!” . Fiti convins ca la aniversarile lui Biden cu tort, lumanari si drapele americane ,nu lipsersc baloanele,,made in China” cele mai ieftine pe mapamond! Insa , frica lui Biden( l-a speriat Blinken , secretarul sau de stta pe olita, pe cand facea pipi in pampersi) vine de la piticul Macron, care, dupa ce l-a ,,linistit” pe nelinistitul Zelensky ca vin ,,ajutoarele frantuzersti” , l-a sunat pe Putin , doar asa , ca sa-l intrebe ce parere are de ,,baloanele ” lui Biden! Oare erau prezervative chinezesti umflate peste masura cu,, ozon 100% natural” sau erau
satelitii americani care spionau China pe timpul dinastiei clanului Ming (l-am citat pe Ion Baiesu cu scenetele lui din ,,Tanta si Costel” din timpul revelioanelor romanesti care se gasea in plin ,,razboi rece” cand romanul respira natural ozonul padurilor taiate de romani pentru austrieci! Ma opresc aici! Sunt bombardat de stri de tot felul! Cele mai ,,ozonate < artificial sunt cele care vin de la presa vanduta!
Comments are closed.