42 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”

0
444

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a semnat 42 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii “Anghel Saligny”, în valoare totală de 460.753.430,18 lei. Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului “Anghel Saligny” se ridică la 407, în valoare totală de 4.253.365.681,77 de lei. Contractele semnate astăzi vizează reabilitarea şi modernizarea străzilor şi drumurilor de interes local, precum şi înfiinţarea, modernizarea sau extinderea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare.