Trei spectacole de dans contemporan şi o baladă politică, la Teatrul Naţional

0
828

În luna februarie, patru spectacole, reprezentaţie unică, de la Bucureşti şi Cluj-Napoca, selectate în cadrul programului 11plus1 independent/ contemporan ajung la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Pe 4 februarie, de la ora 18:00, este programat NIHIL SINE DEO, coregrafia Daniel Alexandru Dragomir, un spectacol de dans contemporan care vorbeşte despre evoluţia umanităţii. Performerii  Ana Mihai, Anastasia Preotu, Andreea Vălean, Daniel Dragomir, Liviu Pieleanu şi George Pleşca explorează, în spectacol, cele trei idei ce par a fi ingrediente din plămădirea noastră: Sexualitatea, Dorinţa de Zbor şi Cucerirea.

Pe 11 februarie, pe scena sălii Studio va fi prezentat tot un spectacol de dans contemporan, care încearcă să definească sensibilitatea. ECHIVALENT, coregrafia George Pleşca, este un joc constant ce ne va purta în schimburi brute de energie, dialoguri intime şi tablouri duale. Folosindu-se de ei înşişi ca repere emoţionale, dansatorii din echipa spectacolului îşi prelucrează limbajul, creând un flux ce capătă atât sensibilitate, cât şi putere.

ULTIMA PICĂTURĂ (dans contemporan), creat de Maria Luiza Dimulescu, ajunge de la Bucureşti, la Naţionalul craiovean pe 18 februarie.  Ultima picătură este despre oameni. Oameni care, în aparenţă, seamănă cu noi şi se comportă ca oricare dintre noi. Dar dedesubt, sub chipul comun, se poate găsi o femeie înfrântă, singură, o femeie despre care nu ştie nimeni nimic, o femeie izolată, părăsită de speranţă sau vise. Femei puternice care au răbdat până la ultima picătură, şi au devenit mai puternice şi mai strălucitoare după fiecare experienţă.

Pe 25 februarie, craiovenii pot vedea BALADELE MEMORIEI, un spectacol de teatru-arhivă, prezentat de Reactor de Creaţie şi Experiment din Cluj-Napoca.

„Baladele memoriei este un spectacol-arhivă de istorii personale, cu trei actanţi live: actorii Oana Hodade, Doru Taloş şi un personaj real, Ionela Pop (68 ani) care se expune publicului cu curaj şi delicateţe. Cei trei îşi explorează biografiile în timp ce manipulează aparate vechi (casetofoane, magnetofoane, pick-up-uri) care redau vocile altor personaje ce îşi povestesc vieţile. Baladele memoriei intră în seria scurtă de spectacole care recuperează trecutul, în special pe cel postcomunist, din perspectiva unor categorii sociale abandonate de stat (precum muncitorii deveniţi şomeri după închiderea fabricilor), nevoite să găsească mijloace de supravieţuire într-o perioadă convulsivă politic şi economic. Este aici un univers al sacoşelor de rafie, al traficului cu produse de peste graniţă, al dozatoarelor de sucuri şi buticurilor, al muncii la negru, fără protecţie socială – o poveste valabilă pentru milioane de oameni, striviţi social în trecerea peste noapte de la comunism la democraţie şi capitalism sălbatic. ” Oana Stoica, în revista Scena9.

Aflat la al treilea sezon, programul 11plus1 independent / contemporan a debutat în stagiunea 2017-2018 şi s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor craioveni.

Programul 11plus1 independent/contemporan conţine o selecţie a celor mai bune 12 spectacole de teatru independent şi de dans contemporan din ţară ale momentului şi aduce pe scena Naţionalului craiovean, artişti, regizori, coregrafi, dansatori, performeri din zona culturală independentă  creând aici un mediu cultural neconvenţional şi divers.

ANA-MARIA PETOLESCU