Cursurile încep în condiții perfecte de siguranță și protecție împotriva virusului Sars Cov-2 la cele trei unități școlare din subordinea Consiliului Județean Dolj

0
600
În ultimele zile, s-au livrat echipamente de protecție și substanțe biocide către Liceul Tehnologic Special “Beethoven”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile” Craiova și Școala Gimnazială Specială „Sf. Mina” Craiova.
“Este vorba despre măști, viziere, combinezoane, dezinfectanți și alte materiale necesare desfășurării cursurilor în condiții de pandemie.
Achiziția echipamentelor sanitare destinate școlilor a fost realizată cu fonduri europene. Peste 2,8 milioane de lei au fost accesați prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, cu zero co-finanțare”, a precizat Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, pe pagina sa de facebook.