Premier League: Manchester United – colider cu FC Liverpool

0
584

Învingând (2-1), e drept cu dificultate, pe Aston Villa, Manchester United a completat o serie superbă (8 victorii, 2 remize) şi a egalat la puncte pe FC Liverpool, lidera clasamentului. Jucătorul meciului, internaţionalul francez Paul Pogba, care şi-a redemonstrat talentul dovedindu-se indispensabil echipei. Golurile partidei au fost realizate de A. Martial (min. 40), Bruno Fernandez (min. 61 – pen.) respectiv Bertrand Traore (min. 57). Lipsită de aportul lui Edison Cavani, suspendat pentru 3 partide din cauza unor cuvinte, considerate rasiste, pe contul său de Instagram, Manchester United a scos-o bine la capăt în penultima etapă a turului din Premier League. Alte rezultate din etapa a 17-a: Everton – West Ham 0-1, Tottenham – Leeds 3-0, Crystal Palace – Sheffield 2-0, Brighton – Wolverhampton 3-3, W.B. Albion – Arsenal 0-4. Partida dintre Burnley şi Fullham, prevăzută pentru astăzi, a fost amânată din cauza numărului mare de infecţii la clubul londonez. Este cel de al doilea meci al lui Fullham amânat după cel cu Tottenham.