Gibraltar rămâne integrat în UE

0
1401

Un acord privind libera circulaţie a persoanelor între enclava britanică Gibraltar şi peninsula iberică a fost găsit în ultimele ore ale zilei de 31 decembrie. Ameninţarea unui „no deal” ar fi avut consecinţe grele în viaţa celor 15.000 de lucrători frontalieri care trec cotidian „La Verja” (numele frontierei). Textul semant joi nu este decât un acord preliminar, salutat de Boris Johnson şi inserează că pentru a evita o frontieră dură, Gibraltarul rămâne în zona Schengen a UE, dar în acelaşi timp, un teritoriu britanic de peste mări. Gibraltarul a votat să rămână în UE la referendumul UK din 2016, şi aproximativ 15.000 de lucrători spanioli merg zilnic în insulă. Rezidenţii Gibraltarului sunt cetăţeni britanici, îşi aleg proprii reprezentanţi în Casa Adunării teritoriului, în timp ce monarhia britanică numeşte un guvernator. Teritoriul care găzduieşte o garnizoană militară britanică şi o bază navală se autoguvernează în toate domeniile, cu excepţia apărării şi politicii externe. Ministrul Regatului Unit, Dominic Raab, a numit acordul de joi „cadrul politic” pentru a forma baza unui tratat separat cu UE, vizând Gibraltarul. Acordul nu abordează problema spinoasă a suveranităţii. Spania contestă de mult timp suveranitatea britanică asupra Gibraltarului cedat în 1713 prin acordul de la Utrecht. Tonul este deja ridicat între Londra şi Madrid. Înainte de Brexit, Gibraltarul făcea parte din UE cu un statut derogatoriu în materie de TVA. După acordul convenit Gibraltarul va beneficia de programe europene şi, paradoxal, va putea rămâne mai departe integrat în UE.