Cum dezvoltăm Doljul şi Oltenia

0
721

În septembrie 2018 în cadrul unei conferinţe regionale desfăşurată la Râmnicu Vâlcea, PNL a semnat un pact investiţional pentru Oltenia. La vremea aceea, documentul a fost privit de mulţi ca unul exclusiv politic, un act care va rămâne uitat.

După ce PNL a preluat guvernarea, prevederile acelui acord au început să fie puse în aplicare, şi asta într-o perioadă extrem de dificilă, în care România traversează cea mai gravă criză sanitară din ultimele decenii.

Cea mai recentă investiţie demarată este autostrada Calafat-Lugoj care va face legătura între podul de peste Dunăre şi Coridorul IV Pan-European. Acest segment de autostrada practic va scoate Oltenia din izolare. Dezvoltarea unei reţele de autostrăzi este o adevărată competiţie. În anii pe care noi i-am pierdut sub guvernarea PSD, vecinii noştri din Bulgaria, Serbia şi Ungaria au lucrat în mod susţinut la extinderea autostrăzilor şi, practic, în momentul de faţă sunt foarte aproape de a conecta Balcanii de Europa de Vest printr-un traseu care ne ocoleşte în întregime. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, ne-ar scoate de pe rutele comerciale europene şi ar condamna regiunea la subdezvoltare decenii de-a rândul.

Autostrada Calafat- Lugoj face parte din proiectul mai amplu numit Autostrada Sudului, care leagă Constanţa de Nădlac. Acestă investiţie  va pune în valoare şi va creşte conectivitatea Olteniei cu infrastructura de transport european, evident, crescând şi întregii zone pentru orice fel de activitate economică care ar trebuie să se dezvolte aici.

Şi când vorbim despre activităţile economice care se pot dezvolta trebuie să avem în vedere cele trei componente esenţiale – industria, agricultura şi turismul.

În momentul de faţă industria din Oltenia este dezvoltată în mod inegal şi fără un plan coerent. Autorităţile locale nu au avut niciodată o strategie integrată şi nu au gândit o cooperare regională, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu în zona Oradea-Arad-Timişoara-Cluj, unde a fost înfiinţată ”Alianţa Vestului” care are ca obiective dezvoltarea unor proiecte majore comune şi inversarea trendului de plecare a forţei de muncă în afara graniţelor. Or, autorităţile locale pesediste din Oltenia au ignorat această problemă şi acum zona noastră este una dintre principalele surse de exod al forţei de muncă nu doar din ţară ci din întreaga Uniune Europeană.

De aceea, strageria Guvernului Liberal de a dezvolta Oltenia este atât de importantă pentru că va pune capăt acestui fenomen declanşat din 2007 şi ignorat cu desăvârşire de toate guvernările pesediste.

Prin dezvoltarea infrastucturii rutiere (Drumul Expres Craiova – Piteşti, Autostrada Calafat – Lugoj), investitorii vor avea motivaţie să se stabilească şi în Oltenia. Asta cu condiţia să nu mai existe corupţia şi birocraţia din adminsitraţiile locale care au blocat până acum orice iniţiativă.

În ceea ce priveşte agricultura, Oltenia are un potenţial uriaş, aici fiind cele mai ferile terenuri din ţară, dar şi zone propice dezvoltării pomiculturii şi viticulturii. Ce lipseşte este dezvoltarea sectorului de prelucrare al produselor primare, iar acest lucru se poate realiza prin accesarea unor fonduri europene care vor permite dezvoltarea unor capacităţi de producţie. O astfel de iniţiativă va avea ca efect de asemenea creşterea locurilor de muncă în mediul rural şi revenirea în ţară a celor plecaţi în străinătate.

Toate acestea sunt efecte ale unei politici coerente de dezvoltare pe care PNL a gândit-o încă de pe vremea când era în opoziţie şi acum o pune în practică.

Nicolae Giugea

 

Comandat de PNL DOLJ, Executat de S.C. ED PRESS COM S.R.L., cod AEP 11200025.