Consulul general al României la Zajecear, Iulian Niţu: „Românilor din Serbia le urez un sincer La mulţi ani de Ziua Naţională a ţării lor mamă”

0
1162

Ca să păstreze tradiţia, începută în urmă cu un an, Consulul general al României la Zajecear – Excelenţa Sa domnul Iulian Niţu a oferit vineri, 28 noiembrie 2014, o recepţie în onoarea Zilei Naţionale a României la hotelul Serbia – TIS din oraşul Zajecear. Evenimentul s-a dorit a fi unul de marcă, având o simbolistică deosebită, românii din Serbia, mai mult ca niciodată fiind mai solidari în cuget şi-n simţiri cu românii de pe malul celălalt al Dunării, dar şi cu românii de peste Prut. Au participat oficialităţi locale, lideri ai comunităţii româneşti din Valea Timocului, precum şi feţe bisericeşti reprezentative pentru această comunitate. A fost prezent şi Preacucernicul părinte Iel Buobu Lui de la Parohia Isacova – Ciupria. De asemenea au fost prezenţi reprezentanţii comunităţii româneşti din Timoc în Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale a Românilor din Serbia (CNMNRS) – Boian Bărbuţă şi Tihan Matasarevici. „Este al doilea an când organizăm o astfel de recepţie în onoarea Zilei Naţionale a României și am invitat aici reprezentanţi ai administraţiei locale, dar şi români din Serbia de Răsărit. Este un moment solemn, este sărbătoarea naţională a tuturor românilor şi trebuie marcată cum se cuvine”, a precizat consulul general al României la Zajecear – Iulian Niţu, pentru Jurnalul Românesc.

„Vlahii sunt români”

Diplomatul român a vorbit şi despre recentele alegeri pentru CNMNRS, dar și despre situaţia comunităţii româneşti din Serbia. „Faptul că avem şi reprezentanţi ai românilor din Valea Timocului în CNMNRS este o mare realizare. Rezultatele puteau fi şi mai bune, dar totuşi, reprezintă un pas înainte în vederea recunoaşterii minorităţii române din Serbia de Răsărit ca minoritate română şi nu ca minoritate vlahă, care nu are legătură cu România. Vlahii sunt români, nu este nevoie de o reconciliere deoarece statul român recunoaște faptul că vlahii sunt români. Reconcilierea dintre diverse persoane care conduc diverse asociaţii reprezintă o altă problemă, mai mult de natură locală şi de ambiţii personale, nu cred că în viitorul apropiat această problemă de reconciliere între diverse persoane se va face, dar oricum sperăm că asociaţiile care se declară românești vor prinde din ce în ce mai multă importanță în această regiun”, a precizat Iulian Niţu, pentru jurnalromânesc.ro.

Consulul general al României la Zajecear, Iulian Niţu, a transmis şi un mesaj românilor din Serbia, cu ocazia zilei de 1 Decembrie: „Tuturor românilor din Serbia le urez un sincer La mulţi ani de Ziua Naţională a ţării lor mamă, îi încurajez să se declare cât mai mulţi ca făcând parte din minoritatea naţională română, chiar dacă folosesc etnonimul de vlahi pentru această zonă!”