Mihai Costea revine în Liga 1

0
686

 

Mihai Costea s-a antrenat în ultima lună cu cei de la Chindia Târgovişte, şi chiar dacă nu a jucat un meci oficial anul acesta, atacantul l-a convins pe Emil Săndoi că merită să semneze cu formaţia din Târgovişte.

 

Fostul atacant al celor de la Craiova, FCSB şi Voluntari  a anunţat ca în contextul pandemiei a refuzat ofertele din Golf  pentru a veni în ţară.

 Fotbalistul de 32 de ani a declarat: „O să semnez cât de curând. Sunt bine, eu am norocul că așa am fost mereu, nu prea mă îngraș, că am fost nativ așa, nu prea m-am accidentat. Cu pregătirea sunt puțin în urmă, dar o să îmi revin.Eu nici nu mă gândeam că o să mă mai întorc în Liga 1, pentru că voiam să continui în zona aia, dar m-a prins pandemia și stând un an… Poate o să mă mai întorc acolo pentru că mi-am făcut un nume, mă știe toată lumea,”,.”, a declarat Mihai Costea, potrivit Fanatik.