Craiova  ştie să-şi onoreze personalităţile, indiferent de cetăţenia acestora

0
438

bulgari (1)Ieri, la Craiova, a avut loc o manifestare importantă, prin care întreaga comunitate a arătat că ştie să-şi onoreze înaintaşii, chiar dacă vin din alte zări. De numele celui celebrat se leagă foarte multe momente ale istoriei Băniei, iar dacă vorbim despre Colegiul Naţional „Carol I” şi „Hanul Doctorului” este mai mult decât suficient. Pentru a marca evenimentul, Craiova l-a avut oaspete şi pe Excelenţa Sa, Iavor Stoianov, Ambasador al Bulgariei în România.

Doctorul Petăr Beron şi-a legat numele de Craiova. A fost unul dintre cei mai de seamă erudiţi bulgari, unul din cei care au găsit, pe malul vestic al Dunării, un izvor de dezvoltare profesională, dar şi închegarea unor relaţii culturale. Pe terenul uneia dintre proprietăţile sale s-a ridicat Colegiul Naţional „Carol I”, iar „Hanul Doctorului”, acolo unde şi-a dat obştescul sfârşit, a rămas în patrimoniul turistic al Craiovei. În memoria sa, la 145 de ani de la trecerea în nefiinţă, oficialităţile au ţinut să depună coroane de flori la „Carol I” şi să-l omagieze, în cadru festiv, la Sala Albastră a Universităţii din Craiova.

„Spaţiul Balcanilor este unul plin de civilizaţie…”

În Sala Albastră a Universităţii din Craiova, a fost, ieri, un moment cu reverberaţii istorice şi culturale. «Cred că este foarte important să precizez ceva: am început conferinţa la data stabilită, astfel încât să arătăm că spaţiul Balcanilor este unul plin de civilizaţie. Suntem în stare, ambele popoare – român şi bulgar – să dăm dovadă de ceea ce înseamnă istorie şi colaborare. Personalitatea pe care o evocăm astăzi este un simbol a ceea ce înseamnă spiritul balcanic, cu urme lăsate nu numai în istoria României şi Bulgariei, ci şi în întreaga zonă. Domnul Beron putea conversa în nouă limbi şi a fost unul dintre primii medici publici ai Craiovei. A lăsat în urma sa dovezi pe care le vom aprecia tot timpul. Dar, mai multe vă pot spune invitaţii noştri, primul fiind Excelenţa Sa,  Iavor Stoianov, ambasadorul Bulgariei în România, şi, aşa cum îi place să se reprezinte, „însărcinat cu afaceri”. Nu în ultimul rând, mulţumesc doamnei  Dimintrinka Dimitrova, coordonatorul Lectoratului bulgar din cadru Universităţii din Craiova, şi vechiului nostru prieten,  Kiril Ţankov», a declarat prof. univ. dr. Nicolae Panea, prorector al Universităţii din Craiova. Şi, ca să nu rămână mai prejos, Kiril Ţankov a replicat: „Nu pot spune foarte multe, decât că aici am foarte mulţi prieteni. Prima mea legătură cu Universitatea din Craiova a avut loc pe la jumătatea anilor 1980, iar între 2010 – 2012 am fost lector aici. Nu cred că poate fi o experienţă mai frumoasă”.bulgari

Un ambasador la Craiova

Cu toate problemele pe care le pune postul ocupat, Excelenţa Sa Iavor Stoianov, ambasadorul Bulgariei în România, a ţinut să fie prezent la Craiova. Plin de viaţă, dezinhibat de ceea ce înseamnă prerogativele funcţiei pe care o ocupă, într-o limbă română aproape perfectă, mult peste ceea ce se vorbeşte de către nativii din ţara noastră, Excelenţa Sa a ţinut să menţioneze: „Pentru mine, nu este o mai mare plăcere decât să vin aici, la dumneavoastră, fiindcă ştiu că ne leagă foarte multe. Petăr Beron este, alături de marii iluminişti ai perioadei respective, cel care ne-a făcut să ne uităm spre valorile europene. De aceea, la noi, în Bulgaria, în această zi îi onorăm pe toţi cei care au făcut posibile dezvoltarea şi cunoaşterea. Credem că nu puteam avea succes fără sprijinul fraţilor noştri de la nord de Dunăre, iar Hristo Botev, una dintre personalităţile istoriei noastre, şi-a găsit ajutor aici, în România. Aşa cum a spus şi domnul prorector, îmi place să mă recomand drept însărcinat cu afaceri, deoarece ştiu că aşa putem dura o colaborare trainică peste ani”.