AntareSFest, eveniment dedicat literaturii science-fiction

0
66

AntareSFest, eveniment dedicat literaturii science-fiction & fantasy româneşti revine, în acest weekend, la Braşov, după un an de pauză, cu o ediţie aniversară, cea de-a V-a, cu prilejul aniversării de către organizatorul evenimentului, Clubul Antares din Braşov, a 40 de ani de existenţă. Luna aceasta se împlinesc 40 de ani de la prima întâlnire organizată de membrii Clubului Antares şi că primul invitat al clubului a fost astronautul Dumitru Prunariu.

La AntareSFest, ediţia a V-a, participă scriitori, editori, redactori, publicişti, oameni de cultură, artişti plastici şi oameni de ştiinţă din ţară. Printre invitaţii acestei ediţii aniversare se numără Dănuţ Ungureanu – membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru fondator al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy, regizorul Bogdan Mihăilescu, cu a sa Cineanimaţie SF, şi scriitorul Alexandru Mironov.