MCIN: Selecție a ofertelor culturale pentru finanțări nerambursabile în cadrul Programului ACCES 2018

0
401

Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale anunţă lansarea Programului ACCES 2018, care are ca domenii prioritare cultura scrisă, artele vizuale şi dialogul intercultural.

Suma alocată pentru finanţarea sesiunii de selecţie în cadrul programului este de 150.000 lei, suma maximă care poate fi solicitată pentru un proiect/acţiune culturală fiind de 30.000 lei, informează MCIN, printr-un comunicat de presă postat marţi pe site.

Pentru a fi eligibile, ofertele culturale depuse în cadrul programului trebuie să se desfăşoare în intervalul 17 – 25 noiembrie 2018.

Dosarul de participare poate fi depus în format fizic, în plic închis, la Registratura Generală a MCIN, b-dul Unirii nr. 22, sector 3, Bucureşti – pentru Direcţia Cultură Scrisă şi Creaţie Contemporană, cu menţiunea “Proiect Program ACCES 2018”, sau prin poştă, în plic închis, cu confirmare de primire.

Data limită pentru transmiterea dosarului de participare, indiferent de modalitatea aleasă, este 31 octombrie, precizează MCIN.