S-a stins din viaţă, la vârsta de 86 de ani, generalul Iulian N. Vlad, plecat în lume, din Gogoşiţa Doljului, ultimul şef al Direcţiei Securităţii Statului (DSS), înaintea evenimentelor din decembrie 1989. Personaj complex, de o inteligenţă ascuţită, cumpătat, a trăit sfârşitul regimului comunist, intuind perfect ceea ce urma să se petreacă, dacă nu cumva schimbase deja tabăra – după cele petrecute în estul Europei – ca să-l cităm pe Michel Castex, fost redactor şef adjunct la AFP, autorul cărţii „Un mensonge gros comme le siecle”, şeful echipei de jurnalişti ai Agenţiei, care a descris de la Bucureşti „revoluţia română”. Una cu un şef de orchestră clandestin. Fusese numit în funcţie direct de Nicolae Ceauşescu, în pofida recomandărilor nefaste ale lui Tudor Postelnicu, care nu l-a dorit în respectiva demnitate. Cum generalul Iulian Vlad a acordat primul său interviu cotidianului „Cuvântul Libertăţii”, prezent fiind la festivităţile prilejuite de împlinirea a 125 de ani, de la înfiinţarea Colegiului Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, al cărui absolvent fusese, şi cum l-am mai întâlnit ulterior, în câteva rânduri, o obligaţie morală, nu neapărat jurnalistică, ne impune să exprimăm ceea ce se poate spune într-un asemenea moment. Convinşi fiind, apriori, că nici o abordare, rece sau irizată de condescendenţa de circumstanţă, nu va face unanimitate. N-a avut, nici pe departe, un record de longevitate la conducerea departamentului Securităţii Statului (1987 – 1989), această funcţie atât de expusă capriciilor politicii şi riscurilor meseriei, dar a fost o perioadă excesiv de învolburată, a cărei complexitate i-a aruncat zilnic mânuşa provocării. I-am ascultat crâmpeie de relatări, dar trebuie să fii naiv sau ipocrit în a pretinde că-l puteam face să se confeseze, în tentativa obţinerii unei lămuriri, nu a adevărului, a unei sugestii, nu a convingerii. O cheie şi nu legătura în totalitate. Simţul onoarei îl obliga să tacă, decât să mintă, în numele aşa-zisei raţiuni de stat. Peste câteva zile, ne încredinţează generalul Aurel Rogojan, bunul său camarad, va apărea cartea – testament „Iulian N. Vlad – Confesiuni pentru istorie” (Ed. Proema – Baia Mare), în care ce avea de spus, mărturiseşte. Parcurgând-o, bănuim, nimeni nu va rămâne indiferent, fiindcă informaţia clară va risipi clişeele. Până atunci, să-l cităm pe generalul Aurel Rogojan, care scrie aşa, într-un articol publicat în „Cotidianul”: „Destin de vinovat de serviciu al Istoriei? Da, putem spune şi aşa. Dar numai dacă ţinem neapărat să fim de partea celor care au premeditat nedreptatea”. Rolul jucat de generalul Iulian Vlad, în deznodământul şi momentele cheie ale evenimentelor din decembrie 1989, nu poate fi negat. În data de 31 decembrie al aceluiaşi an a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunea care a avut loc la Timişoara şi la Bucureşti, înaintea căderii regimului Ceauşescu. Nu a executat însă din sentinţă decât 4 ani, la închisoarea de la Jilava. Pe timpul executării pedepsei nu a cerut şi nu a beneficiat de niciun act de clemenţă. În 31 decembrie 1993 a fost eliberat din închisoare printr-o hotărâre judecătorească. Lumea era împărţită în roşu şi albastru: totalitarism şi democraţie. Dacă admitem că Securitatea era „odioasă”, în privinţa respectării drepturilor omului, putem rămâne încredinţaţi că nici serviciile de informaţii occidentale nu erau pline de îngeri, străine fiindu-le loviturile sub centură, manipularea, cumpărarea sau furtul de informaţii. Există o certitudine: nimic nu se putea prepara clandestin, privind viitorul ţării, fără binecuvântarea generalului Iulian Vlad. I s-a şi reproşat, în viaţă fiind, faptul că l-a trădat pe Nicolae Ceauşescu. „Cred că am făcut tot ce se putea face pentru a evita un masacru. Ordinul dat de mine, ca unităţile de securitate să nu tragă, a fost unul extrem de important. Numai în Bucureşti aveam peste 2000 de oameni pregătiţi să apere obiectivele din centrul Capitalei. Ce s-ar fi întâmplat dacă trăgeau? Un masacru… ”. Se spune că generalul Iulian Vlad a pus bazele sistemului naţional de apărare antiteroristă şi a instituit o reformă a contraspionajului, două domenii pe care le-a coordonat nemijlocit şi în care România a avut rezultate de rezonanţă internaţională. Să revenim. Un citat din cartea lui Michel Castex, care inserează o declaraţie interesantă a ministrului francez de externe, Roland Dumas, îi dă dreptate: „Franţa este pregătită să intervină în România. Cu o brigadă de voluntari. Din români în exil dar şi francezi”. Să ne reamintim că agenţiile de presă BTA (Bulgaria), MTI (Ungaria), Tanjug (Iugoslavia) executau bine scenariul. „Excursioniştii” ruşi vizitau România. Toate regimurile comuniste din blocul sovietic fuseseră lichidate. Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Bulgaria. La judecata istoriei, generalul Iulian Vlad ar putea rămâne în picioare. Deşi, contestatarii săi îşi vor apăra punctele de vedere. Dumnezeu să îl odihnească în linişte şi pace, fiindcă nici un fiu al acestor pământuri ale Doljului, nu şi-a trădat ţara.
EDITORIAL
