Vizite la Muzeul Olteniei, luni, de Ziua Mondială a Educației

0
410

Muzeul Olteniei va sărbători luni, 5 octombrie, alături de instituţiile de învăţământ doljene, Ziua Mondială a Educației, oferind alternative viabile manifestării, materializate în activități educative și recreative, de natură a permite familiarizarea elevilor cu patrimoniul cultural regional. Din dorinţa de a valorifica eficient componenta educaţional-creativă a acestei zile, dar şi de a oferi cadrelor didactice şi elevilor doljeni un periplu muzeal de neuitat, toate cele trei secții ale muzeului –  respectiv Secţia de Istorie-Arheologie (strada „Madona Dudu” nr. 14), Secţia de Etnografie / Casa Băniei (strada „Matei Basarab” nr. 16), Secţia de Ştiinţele Naturii (strada „Popa Şapcă” nr. 8) – vor putea fi vizitate în intervalul orar 9.00-17.00, tariful pentru şcolari/preşcolari fiind de 2,5 lei. 

Vizibilitatea crescută a acţiunilor culturale, organizate de specialiştii Muzeului Olteniei, de la începutul anului până în prezent, precum şi numărul mare al parteneriatelor culturale gestionate împreună cu unităţile de învăţământ preuniversitar, aflate în subordinea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, au determinat echipa managerială a muzeului  să decidă ca ziua de luni, 5 octombrie, să fie redată publicului vizitator. „Tematicile  expoziţionale abordate şi tururile ghidate sunt de natură a conferi părţilor implicate – şcolari, cadre didactice dar şi muzeografi – oportunităţi remarcabile de a dezvolta şi implementa prezentări muzeale care să se circumscrie disponibilităţilor de cunoaştere ale şcolarilor şi să conducă la asimilarea eficientă de informaţii solide de cultură muzeală specifice segmentelor istorie-arheologie, etnografie şi ştiinţele naturii”, spun reprezentanții instituției.

Casa Băniei: expoziţia temporară „Maria Tănase în memoria Craiovei”

Secţia de Etnografie / Casa Băniei vă invită să descoperiţi tainele expoziţiei permanente „Ritmurile vieţii”, o expunere muzeografică ce binecuvântează cu nemurirea obiceiurile ritualice ale ţăranului roman, existenţa şi raporturile omului tradiţional cu spaţiul şi timpul. Cadrul expoziţional oferă vizitatorilor, într-o formulă de exprimare culturală complexă,  artefacte religioase şi de meşteșuguri tradiţionale specifice Olteniei: olăritul, cojocăritul, ţesutul.

De asemenea, expoziţia temporară „Maria Tănase în memoria Craiovei” complineşte evenimentul cultural desfăşurat în aceste zile la Craiova, respectiv Festivalul-concurs Național al Interpreților Cântecului Popular Românesc „Maria Tănase”, propunând craiovenilor o incursiune – parţială, desigur – în fascinanta şi unica Colecţie „Maria Tănase”, deţinută de instituţia muzeală craioveană, constituită din bunuri patrimoniale de o valoare inestimabilă ce au aparţinut artistei: costume populare, ţinute de scenă, obiecte personale, bijuterii, documente originale, corespondenţă, fotografii, tablouri etc.

Secția de Științele Naturii are Planetariu digital

La Secţia de Ştiinţele Naturii, şcolarii vor putea vizita expoziţia permanentă „Oltenia – Terra Fossilis”, ce încântă prin piesele de rezistenţă ale colecţiei paleontologice specific teritoriului Olteniei, precum: reconstituirile scheletice ale mastodontului de la Stoina, mamutului de la Leu şi ursului de peşteră de la Baia de Fier. Expoziţia „Condiţii fizico-geografice şi ecosistemele Olteniei” – „Colecţia de Minerale şi Roci” oferă publicului vizitator posibilitatea cunoaşterii „Condiţiilor fizico-geografice”, „ABC-ului ecologic”, „Ecosistemelor, florei şi faunei Olteniei”, „Conservării biodiversităţii şi protecţiei naturii”, precum şi a „Expoziţiei de minerale şi roci”.

Punctul de maximă atracţie pentru şcolari îl va constitui expoziţia „Universul şi sistemul nostru solar”, în cadrul căreia funcţionează Planetariul digital, unde, în format multimedia, elevii au prilejul de a învăţa astronomie prin intermediul  documentarelor ce abordează nouă tematici de mare interes: „La marginea universului”, „Planetele”, „A.L.M.A.”, „Două bucățele de sticlă”, „Călătorie spre Terra”, „Schimbări climatice”, „Originea vieții”, „Apa – o aventură cosmică” și „Misiune pe Marte”.

Secţia de Istorie-Arheologie: șapte expoziții tematice

 La Secţia de Istorie-Arheologie, şcolarii pot vizita şapte expoziţii tematice, ce permit integrarea perfectă a discursul pedagogic cu cel muzeografic, fiind gândite/focusate pe realităţile istorice regionale.

Astfel, expoziţia temporară Muzeul Olteniei – 100 de ani de istorie”
oferă şcolarilor posibilitatea identificării şi plasării spaţio-temporare a vechilor aşezări umane din zona Olteniei, prin prezentarea unei hărţi a descoperirilor arheologice din această regiune conexate cu artefactele provenite din aceste cercetări. De asemenea, expunerea acordă o atenţie deosebită obiectelor de patrimoniu din colecţiile Aman şi Romanescu, dar şi o colecţie din patrimoniul etnografic.

Expoziţiile temporare „Comori pierdute, comori regăsite”, „Oltenia boierilor Craioveşti”,„Istoria la feminine” şi „Manuscrise din colecţia Muzeului Olteniei” constituie tematici culturale de excepţie stimulative pentru şcolari, de natură a conduce automat la nevoia de a re-produce mental, forma şi compoziţia etapelor  istorice  din Oltenia, fiind expuse obiecte de patrimoniu cu o deosebită valoare istorică: 10 tezaure de monede şi podoabe, din aur, argint şi bronz, descoperite pe teritoriul Olteniei, artefacte istorice, costume feminine datând din secolul al XVIII-lea şi până în secolul al XX-lea,  numeroase manuscrise din secolele XVII-XIX ale Ţării Româneşti

Un capitol aparte îl constituie expoziţia „Reprezentări antropomorfe şi zoomorfe în preistorie şi antichitate”, ce  îmbină plastica antropomorfă şi zoomorfă cu manifestările spirituale ale comunităţilor umane din Preistorie şi Antichitate şi pune în evidenţă complexitatea fenomenului religios. În Sala „Ştefan Ciuceanu” a muzeului elevii pot vizita expoziţia fotografică „Nepal. O lume aparte”, a craioveanului Ştefan Voinea, unde sunt expuse 70 de fotografii din Nepal.