O săptămână friguroasă la Craiova

0
408

Craiovenii sunt sfătuiţi să nu renunţe la hainele groase şi să nu-şi uite acasă nici umbrelele pentru că vremea se anunţă rece în toată această săptămână. Meteorologii spun că temperaturile vor fi scăzute aproape în fiecare zi şi că va ploua, ce-i drept rar, până duminică. 

Soarele nu se arată prea curând pe cerul Craiovei. Meteorologii avertizează că Bănia va fi traversată de un val de frig, ca peste tot în ţară, fără însă a avea parte de precipitaţii bogate sau de extreme precum lapoviţa şi ninsorile care cad în zonele nordice ale ţării, precum şi la munte. Pentru astăzi sunt anunţate temperaturi maxime între 7 şi 12 grade Celsius, iar minimele între 3 şi 9 grade Celsius. Totodată, bate vântul, dar slab până la moderat, iar cerul continuă să fie acoperit cu nori şi, pe alocuri, chiar să plouă.

Dimineţile vor fi destul de reci

De joi, temperaturile vor începe să mai crească, dar uşor, cu numai câteva grade. „Cerul va deveni variabil şi, izolat, va mai ploua. Temperatura aerului va continua însă să crească uşor, maximele fiind între 8 şi 13 grade Celsius, iar minimele rămân la fel de scăzute până sâmbătă dimineaţa”, a precizat Ion Marinică, meteorolog în cadrul Centrului Meteorologic Regional Oltenia. Potrivit acestuia, în tot acest timp, pentru că nopţile nu vor fi înnorate, dimineţile vor fi destul de friguroase, cu temperaturi care vor fi cuprinse între 0 şi 6 grade Celsius, şi, pe alocuri, chiar va cădea brumă.

De duminică, se schimbă vremea

Meteorologii spun că vremea se va încălzi uşor, iar acest lucru va fi sesizabil abia de duminică. Atunci maximele vor fi cuprinse între 9 şi 15 grade Celsius, iar minimele vor fi puţin mai ridicate, între 4 şi 9 grade Celsius. ”Va fi o uşoară încălzire a vremii, începând de duminică, şi apoi pe tot parcursul săptămânii viitoare. Dar trebuie menţionat faptul că temperaturile nu vor creşte spectaculos şi nu vor fi nici foarte ridicate având în vedere în ce perioadă a anului ne aflăm”, a menţionat meteorologul Ion Marinică.

S-a ridicat codul galben de Desnăţui şi Jiu

În judeţul Dolj, cantităţile de precipitaţii înregistrate în urma ploilor din ultimele zile au totalizat: 55.0 l/mp la Filiaşi, 37.2 l/mp la Răcari, 32.4 l/mp la Podari, 26.4 l/mp la Zăval, 31.7 l/mp la Scaieşti, 43.0 l/mp la Negoieşti, 29.0 l/mp la Albeşti, 50.5 l/mp la Breasta, 45.0 l/mp la Călugărei, 49.2 l/mp la Dragoia, 51.3 l/mp la Goicea, 30.2 l/mp la Gabru, 30.0 l/mp la Afumaţi, 32.5 l/mp la Fântânele, 45.0 l/mp la Băileşti, 27.2 l/mp la Craiova. Ieri după-amiază, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o nouă avertizare hidrologică. În urma acesteia, a fost ridicat codul galben de pe râurile din bazinele hidrografice Desnăţui, Jiu şi afluenţii săi.