Maxim a punctat pentru minima naţională

0
539

Tricolorii s-au aplecat la nivelul lui Daum şi abia au învins, în prelungiri, minuscula Armenie. Mhkitaryan n-a sclipit, dar oaspeţii puteau să aibă avantaj confortabil la pauză. Un blocaj al lui Tătăruşanu şi două şuturi anemice din posturi favorabile ne-au păstrat în meci. Băluţă a fost titular şi s-a zbătut, dar cam în van, două galbene pentru armeni fiind agoniseala lui. Plus un assist pentru Andone, al cărui gol a fost însă din ofsaid. Căpitanul Ştiinţei a încasat un galben şi imediat i-a lăsat locul fostului coechiper, Ivan, care s-a remarcat şi el tot prin primirea unui avertisment. România a construit lent, previzibil, n-a fost periculoasă decât printr-un corner şi un şut de la distanţă. Daum e ridicol, dar nici dacă nu era vreun antrenor pe bancă nu trebuia să asistăm la un asemenea calvar. Deşi râul, ramul le-a fost alături, tricolorii şi-au dat cu stângul în dreptul. Publicul i-a încurajat, croatul Bebek i-a lăsat pe armeni în inferioritate după pauză, cu un penalty bonus, dar jucătorii noştri n-au fost capabili să arate un fotbal decent. Bogdan Stancu a ratat în premieră un penalty la naţională, după ce în prima repriză spulberase o şansă bună cu stângul, de la 16 metri. Chiar dacă nu a mai fost la fel de incisiv ca în meciurile trecute, tot de la Benzar a venit pericolul real pentru armeni. A scos penalty-ul cu roşu, apoi a trimis spre colţul lung, dar Maxim i-a anulat reuşita deviind mingea în timp ce era în ofsaid.  Benzar a mai încercat o dată, o centrare în prelungiri, de această dată Maxim fiind în poziţie regulamentară când a trimis în poartă. O victorie in extremis, dar o victorie hidoasă şi probabil inutilă, ţinând cont că Danemarca şi Muntenegru s-au distrat în celelalte meciuri ale grupei.

România – Armenia 1-0

A marcat: Maxim 90+1.

Arena Naţională, spectatori: 27.000.

România: Tătăruşanu 7 – Benzar 7, Chiricheş 6, Toşca 5, Cr. Ganea 7 – Pintilii 6, N. Stanciu 6 – Chipciu 5 (Adi Popa 68) 5, Băluţă 5 (Ivan 74) 5, B. Stancu 4 (Maxim 81) 6 – Fl. Andone 5. Selecţioner: Christoph Daum.

Armenia: G. Meliksetyan – H. Hambartsumyan, V. Haroyan, T. Voskanyan, G. Daghbashyan – G. Malakyan (Edigaryan 46′), K. Hovhannisyan – H. Mkhitaryan, M. Pizzelli (Adamyan 74′), D. Manoyan (Koryan 58′) – T. Berseghyan. Selecţioner: Artur Petrosyan.

Cartonaş roşu: Voskanyan 54.

Arbitru: Ivan Bebek (Croaţia) 7.