S-a încheiat cea de-a V-a ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară

0
336

A V-a ediție a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară, organizată în Port Cultural Cetate și dedicată temei „Eroi şi antieroi din Balcani”, s-a încheiat duminică. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 26-31 august și a cuprins proiecțiile a 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje, un simpozion pe tema filmului balcanic, cu participanți din șapte ţări, precum și spectacole culinare. Între personalitățile prezente anul acesta s-au aflat regizorul Lucian Pintilie, Marie France-Ionesco –  fiica dramaturgului Eugene Ionesco, actorul Dan Bordeianu – căruia i-a revenit rolul de prezentator, Ioan Gyuri Pascu – care a și susținut un concert, critici de film ș.a. Divanul Degustătorilor de Film şi Artă Culinară este un eveniment anual, organizat de Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu”, cu sprijinul  TV 1000. Parteneri au fost CNC, ICR, Primăria Craiova, Consiliul Judeţean Dolj și Asociaţia „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”.

La simpozionul dedicat filmului balcanic din cadrul Divan Film Festival au participat nouă universitari, critici şi istorici de cinema din șapte ţări: Bulgaria, Croaţia, Grecia, Marea Britanie, Serbia, China şi România. Lucrările au fost conduse de profesor universitar Dina Iordanova, de la Universitatea St. Andrews, din Scoţia, şi de conf. univ. Marian Ţuţui, de la Universitatea Hyperion din Bucureşti, și vor fi publicate anul viitor într-un volum bilingv (română şi engleză), cu un studiu introductiv şi biografii succinte ale autorilor.

Tema „Eroi şi antieroi din Balcani” s-a regăsit, firește, și în selecția de filme a acestei ediții – 12 lungmetraje și 51 de scurtmetraje. Dintre acestea: „Kismet” (documentarul Ninei Paschalidou despre impactul serialelor turcești asupra Balcanilor și lumii arabe), „Go West”, filmul lui Ahmed Imamovic, care ironizează doctrina eroismului în războiul din Bosnia prin intermediul unui cuplu de homosexuali, „Ultimii pirați de la Marea Neagră”, un basm contemporan despre comorile pe care le vânăm și cele pe care le găsim, „Regele”, lungmetrajul lui Nikos Grammatikos, care încearcă o explorare a satului grecesc prin intermediul unui tânăr care s-a lăsat de droguri, și nu în ultimul rând „Ocupația în 26 de imagini”, filmul cult al croatului Lordan Zafranovic despre grupările extremiste, partizane, din fosta Iugoslavie, de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Proiecția-eveniment a Divanului Degustătorilor de Film și Artă Culinară a fost O vară de neuitat” / Un ete inoubliable” (regia: Lucian Pintilie), de la a cărui realizare s-au împlinit anul acesta 20 de ani. Filmul a rulat în prezența regizorului Lucian Pintilie, invitatul special al festivalului, și a Mariei France-Ionesco, fiica dramaturgului Eugene Ionesco.

Printre personalitățile prezente la Divan Film Festival anul acesta s-au numărat actorul Dan Bordeianu, care a fost prezentatorul evenimentului, actrițele Dorotheea Petre, Iulia Verdeș și Elena Ivanca, Ioan Gyuri Pascu – care a și susținut un concert, regizorii Mihai Sofronea („Copacul”), Stanislav Doncev („Rapid Response Corpse 2: Nuclear Threat”), Pavo Marinkovic („Occupation, the 27th Picture”), producătorii Aleksandar  Zikov și Marticika Bojilova, criticul de film Abbie Saunders și fondatoarea site-ului AltCine, Electra Venaki.

Nici de la această ediție nu au lipsit spectacolele culinare. Unul, dedicat bucătăriei tradiţionale turcești, a fost susținut de Arza Murat Sabrieva şi Jana Levenuva Gonţici, din Vidin. Altul a fost oferit de Mircea Groza, care a preparat aceeași masă pe care a gătit-o interpretându-se pe sine în filmul bloggerului Radu Băzăvan (Groparu), „Usturoi” – care, de asemenea, a rulat în Portul Cultural Cetate.