Privitor ca la teatru

0
183

N-am crezut că o finală Euro la fotbal feminin, cum a fost cea de pe Wembley – miticul stadion a fost full – poate fi atât de captivantă, de seducătoare. Presa britanică de ieri, atât de scorţoasă de regulă, n-a avut decât elogii, e drept, bine calibrate, la adresa reprezentativei sale, care a repurtat primul titlu european în faţa Germaniei. Un titlu pe care fotbalul englez, cu cel mai puternic campionat din lume, îl aştepta de aproape 50 de ani. „Pentru prima dată, publicul englez a cântat imnul preferat, nu doar în speranţă, dar şi la victorie. Fotbalul a sosit în sfârşit în Anglia”, a scris The Times. Tabloidul The Sun n-a scăpat prilejul să reamintească eşecul echipei masculine, anul trecut, în finala Euro, contra Italiei, disputată tot pe Wembley. The Guardian reaminteşte că fotbalul feminin a traversat un tunel până a ajunge la lumină: în 1921, federaţia interzicea femeilor să practice acest sport, în liga de fotbal, pretextând că jocul este inadaptabil femeilor şi nu trebuie încurajat. N-am să continui cu ceea ce a scris presa britanică pe alocuri, în extaz, ceea ce rar se întâmplă. Am să comentez aprecierea, căreia mă alătur, din The Daily Mail, referitoare la irepresibilul gest de bucurie al jucătoarei Chloe Kelly (evoluează la Manchester City), care, după marcarea golului victoriei, şi-a scos tricoul (evident, n-a rămas la bustul gol) şi gestul poate deveni „imaginea feministă a deceniului”. Ca o paranteză, jucătoarea de 24 de ani a avut o ruptură de ligamente încrucişate în luna mai,  anul trecut, şi n-a putut face parte din lotul deplasat la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Şi-a revenit greu, pentru a realiza un Euro perfect. Rareori am putut vedea pe un teren de sport o asemenea dezlănţuire de efort, o atât de mare dorinţă de victorie la ambele protagoniste. Multe atacuri de deposedare au fost la limita regulamentului. Femeile au însă instinctul unui soi de îngerească obiectivitate. Au la îndemână surâsul inocent şi stupoarea ipocrită.  Germaniei i-a lipsit starul Alexandra Popp, căpitanul şi golgetera echipei, accidentată la încălzire, dar privarea de marea jucătoare n-a împiedicat-o să spere la un nou trofeu până în ultima secundă. Spirit de comando. A fost un spectacol deplin, o reuşită finală Euro 2022, care a scris o pagină nouă în istoria acestui îndrăgit sport. Interesantă, în context, apare declaraţia selecţionerei Angliei, olandeza Sarina Petronella Wiegman (53 de ani), câştigătoarea a competiţiei şi cu echipa Olandei – The Best Fifa Woman’s coach în 2019 – care a declarat: „Noi am lansat o schimbare în societate.” Referirea viza locul ocupat de femei în Anglia, dar şi în restul lumii. Şi merită un scurt comentariu. Nu iubim nespus ideologiile de ultima oră, activiştii modelor corecte politic, fundamentalismul ateu şi feminismul militant. Echipa Anglei ne obligă la retractare. În peisajul imperfect, dat totuşi decent, al UE, demnităţile importante sunt deţinute de femei – şi nu fac minuni -, adică se cultivă virtuţile feminităţii. Voci mai scăzute, umoare mai răbdătoare, minimală preocupare pentru flirt şi seducţie. Misterul feminităţii, care include misterul discreţiei, slujirii, sacrificiului, modelează, într-un fel, moravurile comunitare. În definitiv, înţelepciunea – Sophia – e o doamnă. La finala Euro 2022 am privit, mărturisesc, ca la teatru, fără a fi convins apriori, de un asemenea spectacol grandios.