Un „exces verbal”… riscant!

0
455

La cât de pătimaşe şi tăioase sunt multe din manifestările publice ale politicienilor noştri, unele dintre ele evadate de sub tutela răspunderii, orice dezvăluire năucitore a ajuns să se dizolve în derizoriu. Suntem pur şi simplu invitaţi la frivolitate. Aflat la Conferinţa judeţeană a PNL Tulcea, premierul Florin Cîţu a evocat „un spion rus”, implicat în politica de la Bucureşti, felicitându-i pe liberalii locali că au reuşit să-l excludă, adică să nu-i mai reînnoiască mandatul pentru Parlamentul României. Premierul Florin Cîţu nu a rostit numele „spionului”, care a reprezentat judeţul Tulcea în Parlamentul României, iar la final, întrebat de presă la cine a făcut referire, a râs şi a spus: „era cu ghilimele”. O tehnică de camumflaj înfloritoare într-o coloratură de mascaradă. Florin Cîţu nu este un parlamentar de duzină, el este premieul României, vicepreşedinte al CSAT, şi a invoca doar un „exces verbal” nu e deloc scuzabil. Fiindcă în politică, la un asemenea nivel, nu există sau n-ar trebui să existe excese verbale scuzabile. Discursul politic, chiar când e pur vorbărie goală, e un act politic şi în orice caz un simptom politic. Sub el se ascunde fie agresivitatea reală, fie găunoşenia. În aceste condiţii, a spune „să nu ne luăm după vorbe”, e o imprudenţă. Trebuie să te iei după orice expresie a derapajului ideologic, moral şi retoric. Toate sunt semnificative. Declaraţia belicoasă a premierului, la Tulcea, poate genera consecinţe riscante, prin insinuarea că Federaţia Rusă a iniţiat acţiuni de spionaj în Parlamentul Românie. Spunea la începutul anilor 90 un fost premier că sunt lucruri cu care nu se gumeşte. În absenţa unei argumentări, cât de cât solide, a informaţiei dezvăluite, Florin Cîţu şi-a creat o problemă, care ar trebui urgent clarificată, circumscriindu-se siguranţei naţionale. Ecoul afirmaţiei sale nu se poate consuma în deriziune. A fi om politic, candidat la conducerea unui partid aflat la guvernare, este un titlu care presupune sau ar trebui să presupună o oarecare dibăcie, un oarecare simţ al realului. Până şi cei din urmă, dintre cei prezenţi în sală, ar fi reflectat mai mult înainte de slobozi „porumbelul”. Cu atât mai mult un… om de stat. Premierul Florin Cîţu a dorit însă altceva, care nu i-a ieşit pe deplin, în atmosfera de protocol diletant: spionul rus aparţinea evident unei formaţiuni politice rivale, evident PSD-ului, nicidecum liberalilor. Stilistica noului tip de discurs aduce o notă în plus specifică şi dezamăgitoare: banalizarea, alunecarea imperceptibilă în derizoriu. Într-o toropeală pitorească şi într-o bună dispoziţie de iarmaroc, derizoriul devine esenţial şi esenţialul devine derizoriu. E ceasul marilor hotărâri în PNL.