Polițiștii locali au prins un hoț, în plină stradă

0
405

În timp ce patrulau, ieri, pe strada Constantin Brâncuși, polițiștii locali au surprins un hoț chiar în timp ce încerca să-și însușească obiectul unei trecătoare. Tânărul se afla pe trotuarul din dreptul Liceului CFR și a sustras un telefon mobil din geanta unei doamne. Dar polițiștii locali au fost pe fază și au intervenit în cel mai scurt timp. L-au imobilizat pe făptuitor și au recuperat telefonul mobil pe care l-am înmânat apoi posesoarei lui. După întocmirea de către polițiștii locali a actelor premergătoare impuse de legea penală, tânărul în vârstă de 19 ani, din Drăgănești – Olt, a fost condus și predat Secției nr. 4 a Poliției Craiova, în vederea continuării cercetărilor.