Când Ludovic Orban tremură pentru „o virgulă”!

Invitat marţi seara la Antena 3 de Radu Tudor, ministrul Apărării, Mihai Fifor, a avut unele referiri – succinte – la baza militară de la Deveselu, baza militară de la Mihail Kogălniceanu, parteneriatul strategic cu SUA, dotarea armatei române, provocările de la Marea Neagră, şi alte câteva teme stringente, aflate în centrul preocupărilor sale. Nu a insistat şi era firesc asupra chestiunilor delicate discutate la ultimul summit NATO de la Bruxelles, unde Donald Trump a avut „meciul său”, în mare cunoscut de acum, cu nu puţini lideri ai unor ţări membre, pe seama alocării a 2% din PIB-ul lor naţional. De regulă, aproape fără excepţie, ministrul Mihai Fifor îşi calibrează corect orice afirmaţie, are ceea ce numim „simţul limbii”, rămâne prudent în orice apariţie, în spaţiul public, şi nu se avântă în zone de risc din domeniul pe care administrativ îl păstoreşte. Cum parcimonios excesiv nu poţi să fi în faţa unui moderator versat, cu destule cunoştiinţe militare şi declarat atlantist, nici volubil, cum şi-ar dori acesta pentru succesul emisiunii în cauză, nu ai voie să devii, furat de „peisaj”, din atâtea şi atâtea raţiuni strategice. În acest corset de circumstanţe, Mihai Fifor a avut o afirmaţie „puţin ambiguă”, mai exact insuficient de clară, care suna astfel: „Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată (…)”. Criticat vehement de liderii opoziţiei – dreptul acestora – „întrucât gafa lui referitoare la rachetele balistice creditează o interpretare politică anti-NATO”, Mihai Fifor a replicat cu decenţă, afirmând că „pur şi simplu a fost o eroare de neînţelegere”, fiindcă a spus altceva: „(…) Că baza militară de la Deveselu care se ocupă cu rachetele balistice, că până la urmă scutul de la Deveselu asta are ca menire principală, acolo sunt rachete interceptoare. Sunt lucruri tehnice pe care le cunoaştem şi despre care nu am vorbit până acum”. Repetăm: Mihai Fifor are de regulă un discurs coerent şi îngrijit stilistic. Admitem că nu a fost suficient de clar în formularea referitoare la Deveselu, vizitată în repetate rânduri, lăsând să planeze o confuzie între rachetele interceptoare şi rachetele balistice. Rachetele din baza Deveselu sunt numite interceptori, cu rol defensiv. Aceşti interceptori sunt lansaţi pentru a distruge rachetele balistice ameninţătoare pentru teritoriul NATO (Global-def.com), atunci când este sesizată o ameninţare. Nu i s-a atras nici atenţia de către moderator, că ceva nu sună bine, pentru accentele de rigoare. Să mai spunem un lucru, deşi am văzut că citat este site-ul „Sputnik”, apropiat de Kremlin. În dese rânduri preşedintele Federaţiei ruse, Vladimir Putin, declarase că scutul de apărare anti-rachetă din România poate fi uşor echipat cu rachete cu rază medie de acţiune, rachete de atac. Putem fi convinşi că Vladimir Putin ştie destule despre Deveselu. Sunt alte lucruri care „nu i se iartă” lui Mihai Fifor. Dar nu despre ele vorbim. Apoi, nu credem că alţi miniştri ai Apărării, din Europa, fie că e vorba de franţuzoaica Florence Parly, germana Ursula von de Leyen, spaniola Maria Dolores de Hospedal sau italianul Ignazio La Rusa sunt „peste” Mihai Fifor, la competenţa militară, în sine, cu tot ce presupune aceasta. Să lăsăm astfel de comparaţii inoperante. Vigilent, cum îl ştim, convins că a scrântit-o nepermis, nu la „o terţină”, ministrul în cauză, Ludovic Orban îi solicită demisia, fiindcă „din această funcţie nu te joci cu vorbele”. Acum, fireşte nimeni nu pune la îndoilă faptul că Ludovic Orban chiar ştie ce înseamnă „a te juca neatent cu vorbele”. Păcat de neiertat, fiindcă domnia sa şi un citat, într-o limbă străină, îl verifică la Biblioteca Academiei, tremurând pentru o banală virgulă sărită. Însă Ludovic Orban nu gândeşte aşa „rudimentar” şi oarecum de-a moaca, ar spune Marin Sorescu, dorindu-se doar luat în seamă. Ci… adânc. La cât de îngrijit vorbeşte Ludovic Orban în apariţiile publice, sentimentul e de penibil repetat. Între universitarul Mihai Fifor, ministrul efemer al Apărării, şi Ludovic Orban, cu cârceii săi logici, şi subtilitatea sub-liceală, despre care nici nu ştim ce slujbă are, distanţa e în orice anotimp al anului de o bibliotecă de cărţi citite. Şi răscitite. Amplasamentul intelectual e diferit. Nu despre Mihai Fifor este până la urmă vorba, ci despre atmosfera morală a unei ţări în care onestitatea, bunul simţ, comportamentul civilizat stau sub ameninţare unor găşti de neisprăviţi, de oameni cu pregătire precară, care nu se pot recomanda prin nicio ispravă, în niciun domeniu de activitate. Că se poate face politică numai cu ambiţie şi pe bază de invidie, asta e altă mâncare de peşte. Dar fireşte, ce îşi face omul cu mâna lui, nici dracu’ nu îi desface şi orice pasăre, cum se spune, pe limba ei piere. La sediul central al NATO de la Bruxelles, Mihai Fifor chiar este băgat în seamă. Ceea ce nu e puţin lucru. Şi asta trebuia subliniat.