A murit Regina Ana, la vârsta de 92 de ani

0
360

Regina AnaMajestatea Sa Regina Ana a României a trecut în nefiinţă, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia, a anunţat Casa Regală printr-un comunicat. Conform acestuia, înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş. Redăm comunicatul oficial:

“Majestatea Sa Regina Ana a României a încetat din viaţă astăzi, luni, 1 august 2016, la ora 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia. La căpătâiul Reginei au stat, până în ultima clipă, Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Principesa Elena, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Majestatea Sa Regele Mihai a venit la spital, alături de Regină, în fiecare zi din ultima săptămână. Cu o zi înainte, Regina Ana a primit ultimele sacramente de la părintele titular al Parohiei Catolice din oraşul Morges.

În cursul zilei de mâine (n.r. – astăzi) va fi făcut public, în detaliu, programul funeraliilor. Conform cu tradiţia Funeraliilor Regale din ţara noastră, corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi depus pentru o zi în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru o zi în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Ultimele Funeralii Regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale. Familia Regală anunţă mare doliu pentru primele 7 zile de la înmormântare şi doliu timp de 40 de zile.

Începând de mâine (n.r. – astăzi), cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului. Condoleanţele pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/. Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale.”

Regele Mihai I şi Regina Ana formau cel mai longeviv cuplu regal din istoria României

Regele şi Regina s-au cunoscut la Londra, în 1947, cu ocazia căsătoriei principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh. Regele Mihai I i-a cerut mâna principesei Ana de Bourbon-Parma la numai o săptămână de la prima lor întâlnire. Devotamentul faţă de ţară, simţul datoriei şi sprijinul logodnicei sale l-au determinat pe rege să se întoarcă în România după încoronarea reginei Elisabeta. A urmat abdicarea forţată din 30 decembrie 1947, astfel încât Regina Ana a călcat pe pământ românesc abia la sărbătoarea de Paşti din 1992.

Căsătoria Regelui Mihai I şi a Reginei Ana a marcat şi începutul unui exil de 44 de ani. Nunta a avut loc pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. La ceremonie au fost prezenţi, printre alţii, regina-mamă Elena a României, principele Erik al Danemarcei, unchiul reginei Ana, şi rude din partea familiilor de Hanovra şi Hesse. Regina Sofia a Spaniei şi regele Constantin al elenilor, prezenţi la nunta de diamant din 10 iunie 2008, au fost paji la nunta regelui şi reginei, la Atena.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria. Regele Mihai şi Regina Ana locuiau din 2004 la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele lor publice, Regele Mihai şi Regina Ana alegeau să fie alături de cei dragi, fie la Castelul de la Săvârşin, fie la Palatul Elisabeta.