La Grădiniţa „Tudor Vladimirescu” se merge pe conceptul „Învăţăm împreună”

0
604

vladimirescuGrădiniţa „Tudor Vladimirescu” a fost gazda unor manifestări cuprinse în Proiectul „Să învăţăm de la ei”, activitate socio-culturală sub genericul „Învăţăm împreună”. «A fost un eveniment care a stat sub patronajul Asociaţiei Părinţilor şi Cadrelor Didactice de la noi, Clubului „Soroptimist Internaţional Craiova” şi al Asociaţiei „Domino”, având şi sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. Activitatea a fost un bun prilej de a aplica cunoştinţele de limba engleză ale copiilor şi a inclus şi un schimb de experienţă cu cei implicaţi în proiect. A fost susţinut un program artistic, în engleză, copiii fiind îndrumaţi de prof. Andreea Dinu şi Corina Vasile, iar cadrele didactice Iulia Enculescu şi Bogdan Ciuciu i-au îndrumat pe micuţi în realizarea unor creaţii – „Animale din piatră” –, o tematică prin care se spune totul. Lângă noi au fost şi voluntari din Macedonia şi Turcia, ţări cu care suntem în parteneriat», a precizat prof.  Maria Dinu, director al Grădiniţei „Tudor Vladimirescu”.