Studiu MedLife: 20% din populația Sucevei a fost imunizată natural pentru COVID 19

0
591
MedLife anunță finalizarea celui de-al doilea studiu privind imunizarea naturală a populației pentru COVID 19, de data aceasta cercetarea fiind concentrată asupra municipiului Suceava, cel mai mare focar de infecție pentru noul coronavirus din România. Principalul obiectiv al studiului a fost măsurarea ratei de imunizare la infecția cu noul coronavirus și, implicit, măsurarea riscului de infectare, ca urmare a relaxării restricțiilor anunțate de către autorități.
Rezultatele finale arată că, rata de imunizare față de SARS CoV 2 în rândul sucevenilor este de 20%, respectiv aproximativ 16.500 de persoane au dezvoltat anticorpi specifici.
Proporția persoanelor care au fost imunizate variază semnificativ de la o categorie de vârstă la alta. Cele mai expuse au fost persoanele cu vârstă cuprinsă între 45 și 54 de ani, în rândul cărora testele de laborator au indicat prezența anticorpilor pentru 29% dintre acestea. La polul opus se regăsesc tinerii cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani pentru care nivelul de imunizare naturală este de 3 ori mai mic.

În ceea ce privește rata de infectare, studiul arată că din cei 512 suceveni testați 3,7% au fost confirmați pozitiv pentru noul coronavirus, aceștia fiind comunicați către DSP conform protocoalelor în vigoare. Raportat la numărul de locuitori de peste 25 de ani din municipiul Suceava acest procent indică faptul că la acest moment peste 3000 de locuitori din Suceava sunt purtători ai virusului. Totodată, datele studiului evidențiază că toate persoanele testate al căror test RT-PCR a fost pozitiv nu manifestau niciun simptom la momentul testării. Potrivit reprezentanților MedLife, rezultatul este interesant deoarece arată un tablou clinic mult diferit față de cel descris în studiile publicate în prima lună a pandemiei.

Studiul MedLife s-a derulat în perioada 18 – 28 mai 2020, pe un eșantion de 512 persoane, în rândul populației municipiului Suceava cu vârstă de peste 25 de ani. Demersul de cercetare a fost efectuat pentru a determina gradul de imunizare naturală a populației pentru COVID 19 odată cu dezvoltarea anticorpilor IgG și nivelul de infectate cu noul coronavirus.