Nişte copii, de la Pleniţa!

Aşadar, copiii. Ieri a fost ziua lor, bineînţeles şi la Pleniţa, unde, ne asigură primarul Puiu Calafeteanu, numărul lor trece de 600, la o populaţie de circa 4700 de locuitori. N-au putut avea loc, ca în alţi ani, festivităţile specifice evenimentului. Dar Puiu Calafeteanu rămâne optimist şi opinează că „se stă bine”, în această privinţă, a numărului de copii. Vreo 300 de pleniceni sunt plecaţi în Europa, cu precădere în Franţa şi Germania. Nu sunt mulţi. Copiii de la Pleniţa intră în viaţă de mici, pleacă în viaţă de mici, dau o mână de ajutor treburilor gospodăreşti, ştiu ce e munca câmpului, creşterea vitelor şi a păsărilor, chiar dacă nu rămân deloc străini de tentaţiile vieţii moderne. La Pleniţa, comună mare a Doljului, ca de fapt şi prin împrejurimi, familia şi căminul încep odată cu venirea pe lume a copiilor, nu cu iubirea sau cu nunta, fiindcă temelia casei e copilul, casa începe cu el, în jurul căruia gravitează totul. Copiii isteţi ai plenicenilor, din cale afară de isteţi, sunt oameni de mici, oameni în toată firea, priviţi şi trataţi ca atare, investiţi cu încredere, deprinşi să se bizuie pe ei, chiar şi cei mari se bizuie uneori pe ei, acordându-le girul unor priceperi şi iscusinţe aparte, al unei intuiţii trainice de a se descurca în toate: „când cineva se rătăceşte într-un sat din Oltenia, nota undeva C. Rădulescu Motru, nu-l vei vedea niciodată călăuzit de o persoană în vârstă, ci întotdeauna de un copil. Ei ştiu totul, se descurcă de mici, merg la şcoala primară, apoi la cea generală, şi în cele din urmă la liceul tehnologic „Constantin Nicolăescu Plopşor”, manageriat de profesoara Ileana Iacob. O şcoală bună, ni se spune, cu 48 de cadre didactice şi chiar notabilă performanţă didactică: Lăscuţi Alina (cls. VI), şi Balea Lorena Georgiana (cls. VII), două eleve din Pleniţa s-au calificat la faza pe ţară, a olimpiadei „Universul cunoaşterii”. Tot din Pleniţa, o altă elevă, Ştefan Mădălina, acum la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” s-a distins la olimpiada naţională de limba franceză. N-am să evoc povestea „Joacă de copii” a folcloristului, arheologului şi scriitorului oltean, C.S. Nicolăescu Plopşor, în nişte „Amintiri” din 1934, fiindcă nu mi se pare prea inspirată, în schimb am să-l pomenesc pe Gh. N. Dumitrescu-Bistriţa, din Bistriţa Mehedinţiului, care ne spunea, pe când se afla în viaţă că, ei copiii „sunt mai deştepţi ca toate generaţiile de dinaintea lor”. Învaţă şi vor să înveţe pregătindu-se pentru viaţă, pentru altă lume, pentru altă civilizaţie. O generaţie care totuşi este a digitalizării, a socializării. În vecinătatea primarului Puiu Calafeteanu, bun gospodar, ferm şi ordonat în fiecare demers al său, nu te plictiseşti de vorbă şi înţelegi mai bine în aceste momente, nu uşor de surmontat, de ce face tot ceea ce poate şi îi stă în putinţă pentru a finaliza lucrările de construcţie atât la şcoala primară (I-IV) cât şi la şcoala generală (V-VIII), cu trei nivele, investiţia ridicându-se la 23 miliarde lei. Două obiective, la care ţine, din cale afară. Să fie limpede, nu de vorbe de toată ziua are chef, ci de fapte concrete. Conduce o comună mare, şi o face aşa cum trebuie. În vechime, conform afirmaţiilor lui C. S. Nicolăescu Plopşor, din monografia Pleniţei, localitatea purta numele de Horodelul de Sus, istoria locului este una încărcată, din cale afară. Între Pleniţa şi Castrele Traiane exista o cetate de pământ în care a fost găsită ceramică „Coţofeni”. Cetatea a fost întărită cu şanţ şi val de apărare. Trecutul acestei localităţi ni se înfăţişează ca un lanţ de întâmplări mai mult sau mai puţin fericite, mai mult sau mai puţin dramatice, dar oricum mărturisind o zbatere, o speranţă şi îndreptându-se implicit spre un ţel. Istoria locului este plină de oameni care întemeiază, aprind o lumină în capetele semenilor lor, încălzesc aerul în care respiră, iar faptele lor sunt rotunde când sunt aşezate capăt la capăt şi împlinesc o poveste în absenţa căreia istoria rămâne o clădire lipsită de miez şi de înţeles. Copiii Pleniţei de astăzi sunt marea bogăţie a localităţii. Una de preţ imens. Asta e o certitudine. Privită Pleniţa prin ochii lor, am putea înţelege prin ce ne spun ei, cum va fi Pleniţa de mâine. Când cu siguranţă, monografia locului va fi scrisă de o altă mână şi gândită de o altă minte.