La Orodel e nevoie de schimbare, e nevoie de Petrişor Negrea!

0
816

penelePrezenţă numeroasă a echipei Partidului Naţional Liberal în comuna Orodel. Alături de Negrea Petrişor, candidatul la primărie, şi echipa sa de consilieri au fost deputaţii Ionut Stroe şi Daniel Iane, precum şi candidaţii la Consiliul Judeţean, Călin Cosmin şi Irinei Marian. Aceştia au stat de vorbă cu cetăţenii din comună despre problemele pe care le au şi, mai ales, despre rezolvarea lor şi planurile echipei PNL.

Omul sfinţeşte locul! Este deviza după care s-a ghidat toată viaţa Negrea Petrişor. A dovedit că este aşa în afaceri, este un agricultor cunoscut şi respectat atât în comună, cât şi în judeţ. Candidatul PNL la Primăria Orodel s-a săturat să vadă cum localitatea a fost lăsată de izbelişte de PSD şi vrea să facă o administraţie de bun simţ, aşa cum a făcut şi ca antreprenor.  „Sunt primarul de care comuna Orodel are nevoie! A venit timpul ca această comunitate să fie reprezentată de un om integru şi corect, realizat, care îşi doreşte modernizarea localităţii şi atragerea de investitori. Vă voi demonstra că se poate. Trebuie doar să fie dorinţă de muncă. Sunt mândru că am lângă mine o echipă care gândeşte la fel şi mă va ajuta în demersurile mele. Vă voi arăta că o treabă bună se realizează pe tot parcursul mandatului de patru ani, şi nu aşa cum face actualul primar, care începe toate lucrările în ultimele două săptămâni de campanie electorală. Vă mulţumesc şi cu Dumnezeu înainte aşteptăm ziua de 5 iunie! Împreună vom putea reuşi transformarea comunei!“ le-a spus Negrea Petrişor susţinătorilor.

Echipa PNL Orodel şi-a realizat programul pentru următorii patru ani după ce a discutat cu oamenii, pentru că cetăţeanul trebuie să fie în centrul unei administraţii de bun simţ. Cum localitatea este săracă, Negrea Petrişor se bazează pe atragerea de fonduri europene pentru realizarea obiectivelor comunităţii cum ar fi: înfiinţarea unui centru de recoltare a laptelui; împrejmuirea, curăţarea şi betonarea aleilor principale ale cimitirelor; reconstruirea terenurilor de sport; înfiinţarea pieţei agroindustriale în comuna Orodel; reabilitarea drumurilor secundare ale comunei; reabilitarea fântânilor comunale; reabilitarea şcolii şi a grădiniţelor sau iluminarea integrală a comunei. De asemenea, pentru a-i ajuta să prospere pe micii întreprinzători, viitorul primar al comunei va face un centru de informare  a cetăţenilor cu privire la proiectele care se pot desfăşura prin fonduri europene GAL. Ca un bun administrator, Negrea Petrişor nu va risipi banul public şi promite transparenţă totală. Va avea grijă ca lucrările de deszăpezire să fie alocate cu responsabilitate, iar lunar se vor realiza sedinţe cu toţi cetăţenii comunei. Printre planurile echipei PNL pentru următorii patru ani se numără şi înfiinţarea poliţiei locale, refacerea luciului de apă a digului Orodel, punerea

la dispoziţia cetăţenilor a căminului cultural gratuit pentru evenimentele nefericite (pomană după înmormântare), precum şi pentru evenimente speciale, realizarea cadastrării generale pentru rezolvarea problemelor cu proprietăţile. De asemenea, pentru a-i ajuta pe cetăţeni în fiecare săptămână, medicii şi casierii primăriei se vor deplasa în toate cele patru sate ale comunei.

Negrea Petrişor este omul de care comuna Orodel are nevoie! Sunt ferm convins că poate readuce bunăstare şi respect unei localităţi care suferă. Un viitor primar competent şi de foarte mult bun simţ!“, a declarat deputatul Ionuţ Stroe.

Pentru a realiza tot ce şi-a propus, Negrea Petrişor şi echipa sa se bazează şi pe sprijinul Consiliului Judeţean. „Negrea Petrişor este un exemplu de urmat. S-a bucurat de succes ca antreprenor în agricultură, este un om muncitor şi onest, care poate schimba comunitatea în care trăişte. Comuna Orodel are acum şansa să îşi schimbe destinul prin alegerea lui Negrea Petrişor în funcţia de primar şi a consilierilor locali şi judeţeni ai PNL. Suntem singurul partid care poate învinge PSD, partid care, deşi a avut de 26 de ani frâiele judeţului, nu a făcut altceva decât să ducă Doljul către sărăcie. Suntem una dintre cele mai sărace zone ale ţării. Este timpul să schimbăm situţia. Peste tot în ţară unde liberalii au condus, zonele s-au dezvoltat. Uitaţi-vă în vest, la Timişoara, Arad, Cluj sau Oradea“, a declarat Cosmin Călin, candidat la Consiliul Judeţean.

Biroul de presă al PNL Dolj