O craioveancă de 32 de ani a fost amendată de poliţiştii IPJ Dolj pentru că i-a alarmat în mod neîntemeiat. Femeia, care a “tocat” pe haine, bijuterii şi plimbări aproape 30.000 de euro, bani trimişi de soţul ei, care muncea în Anglia, s-a trezit că acesta vrea banii ca să cumpere diverse bunuri. Ca să scape, femeia a sunat la 112 anunţând că i-au fost furaţi banii din maşina pe care o avea parcată în faţa unui bar din comuna Leu. În urma investigaţiilor, oamenii legii au stabilit ce se întâmplase de fapt…
Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 19.00, poliţiştii doljeni au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 de către Daniela Popescu, de 32 de ani, din Craiova, cu privire la faptul că, în aceeaşi zi, în jurul orei 17.30, persoane necunoscute i-au sustras 29.300 euro din autoturismul pe care îl avea parcat în faţa unui bar din comuna Leu. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 4 Coşoveni au constatat încă de la început că persoana vătămată este oscilantă în declaraţii în ceea ce priveşte locul de unde a luat în ziua respectivă suma de bani, cât şi informaţiile referitoare la traseul urmat şi momentul constatării dispariţiei sumei de bani. De asemenea, poliţiştii au identificat contradicţii şi între declaraţiile date de mama persoanei vătămată şi soţul craiovencei. Astfel, în cursul zilei de 31 mai a.c., prin extinderea investigaţiilor şi în urma probatoriului administrat, s-a stabilit că persoanei în cauză nu i-a fost sustrasă nici o sumă de bani, iar cu ocazia reaudierii acesteia a rezultat faptul că a sesizat poliţiei furtul banilor întrucât anterior cheltuise toata suma fără acordul soţului. Bărbatul muncise prin Anglia şi îi trimisese frecvent bani, iar la revenirea acasă, a vrut să cumpere o maşină şi alte bunuri, fără să ştie că femeia nu strânsese banii. „Poliţiştii i-au aplicat craiovencei o sancţiune contravenţională în valoare de 100 lei pentru alarmarea poliţiştilor fără motiv întemeiat, conform prevederilor Legii 61/1991”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.