Ucigașii de la Cârcea – între 15 și 20 de ani de detenție

0
420

Autorul moral al crimei a primit cea mai mică pedeapsă

Judecătorii Tribunalului Dolj au pronunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, sentința în procesul în care trei tineri au fost judecați pentru omor cu premeditare. Este vorba despre uciderea lui Nelu Buțu, de 42 de ani, din comuna doljeană Cârcea, faptă pusă la cale de fiul său adoptiv care i-a promis unul elev din Craiova 35.000 euro pentru asta. Culmea este că cea mai mică pedeapsă – 15 ani internare într-un centru de detenție – a primit-o „creierul” crimei, Adrian Buțu, cel care a pus totul la cale. Marius Daniel Burican, cel care i-a tăiat gâtul victimei și Ștefan Alexandru Iovan, cel care l-a găsit pe autor și l-a pus în legătură cu fiul adoptiv al victimei, au primit câte 20 de ani de pușcărie. Adrian Buțu a fost pus în libertate vineri, odată cu pronunțarea sentinței, în timp ce față de ceilalți doi s-a menținut arestarea. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Craiova.

Adrian Buţu (17 ani), Ştefan Alexandru Iovan (20 de ani) şi Marius Daniel Burican (18 ani) au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pe 5 noiembrie 2014 pentru omor calificat cu premeditare, respectiv instigare şi complicitate la această infracţiune deosebit de gravă, pentru uciderea cu sânge rece a tatălui adoptiv al lui Buţu. Vineri, 29 mai a.c., judecătorii Tribunalului Dolj au pronunțat sentința în dosar. Astfel, pentru că nu a împlinit 18 ani, Adrian Buțu, cel care a pus la punct detaliile omorului, a primit o pedeapsă de 15 ani internare într-un centru de detenție. În plus, judecătorii au decis punerea acestuia în libertate din arest, dispunând față de el măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile: „Aplică inculpatului minor Buţu Adrian, măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani. În temeiul art. 399 alin. 3 C.p.p. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului minor Buţu Adrian de sub puterea mandatului de arestare preventivă. Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul minor Buţu Adrian pe o perioadă de 60 de zile începând cu data 29.05.2015”, se arată în hotărârea instanței. Marius Daniel Burican, elevul care a acceptat să comită crima în schimbul promisiunii că va primi 35.000 euro a primit 20 de ani de închisoare, iar tânărul care i-a pus în legătură pe primii doi, Ştefan Alexandru Iovan, a primit tot 20 de ani de închisoare. În plus, instanța a admis acțiunile civile formulate de trei dintre rudele bărbatului ucis și a stabilit ca inculpații să le plătească daune morale și despăgubiri în valoare totală de 270.000 lei. Fiecare dintre inculpați are de achitat și câte 5.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

I-a tăiat gâtul în pat

Reamintim că, pe 16 august 2014, în jurul orei 5.00, poliţiştii doljeni erau anunţaţi că, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa lui Nelu Buţu, de 42 de ani, din comuna Cârcea, i-au tăiat gâtul cu o baionetă şi au dispărut, bărbatul decedând la scurt timp. Imediat, s-a constituit o echipă complexă condusă de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind demarată ancheta pentru găsirea autorilor. Cercetările au scos la iveală faptul că Adrian Buţu, fiul adoptiv al victimei, s-a gândit să scape de tatăl său ca să moştenească averea familiei. La începutul lunii august a discutat acest lucru cu un prieten, Ştefan Alexandru Iovan, de 20 de ani, din Craiova, însă cel din urmă n-a vrut să comită fapta, chiar dacă i s-au promis o grămadă de bani. Însă a găsit pe cineva dispus să facă asta în schimbul sumei de 35.000 de euro: Marius Daniel Burican, de 18 ani, din comuna Cerăt, elev al Colegiului „Ştefan Odobleja” din Craiova. Au pus la punct toate detaliile, Adrian Buţu a făcut rost de o baionetă (cu lungimea lamei de 50 cm), iar pe 16 august, dimineaţa, în jurul orei 5.00, după ce tatăl său a adormit, l-a sunat pe Burican, care a venit purtând o cagulă, i-a dat arma, i-a arătat unde doarme tatăl său, apoi a mers la el în cameră. După ce i-a înfipt baioneta în gât, chiar în patul unde dormea, autorul a plecat acasă, fără să primească vreun ban din suma promisă, iar arma crimei a aruncat-o undeva în spatele casei, în câmp. Pe 10 septembrie 2014 au fost făcute 5 percheziţii domiciliare, iar cei trei tineri, care şi-au recunoscut faptele, au fost arestaţi.