Un craiovean de 75 de ani este în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în urma unui accident petrecut în apropierea comunei Pielești, în care au fost implicate trei mașini.
Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, vineri, pe DN 65, în afara localităţii Pieleşti, Florin Mandache, de 24 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o autoutilitară marca Ford, din direcţia Balş către Craiova, nu a adaptat viteza la carosabilul umed din cauza ploii, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune frontală cu autoturismul Dacia condus din sens opus de Ion Bododea, de 75 de ani, din Craiova. Dacia a fost lovită și în partea din spate de un autoturism Fiat, condus în aceeași direcție de Dumitru Sandu, de 51 de ani, din Slatina, județul Olt, care nu a mai putut evita impactul. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a lui Ion Bolodea, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat sub supraveghere de specialitate. „În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.