Caravana educaţiei şi alimentaţiei sănătoase ajunge la Şcoala “Alexandru Macedonski” din Craiova

1
454

Selgros Cash&Carry România împreună cu Chef Cezar Munteanu derulează pentru al treilea an consecutiv programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie”. Demarat în luna aprilie, acesta  urmăreşte să promoveze o alimentaţie echilibrată pentru copii. Pe 2 iunie, Chef Cezar Munteanu se va întâlni cu elevii şi cadrele didactice de la Școala Gimnazială nr. 32, „Alexandru Macedonski” din Craiova.

Anul acesta programul vizează în total peste 12.000 de elevi din clasele I-IV din Bucureşti şi 14 judeţe ale ţării, precum şi părinţii acestora. Misiunea declarată este de a milita pentru o atitudine pozitivă faţă de nutriţie, fără restricţii şi diete neadecvate, promovate în general adulţilor, care să conducă la dezechilibre sau la o opoziţie din partea copiilor şi a părinţilor. Iniţiat de către Chef Cezar şi Selgros, programul beneficiază în 2014 de contribuţia şi asistenţa Dr. Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie. În prima etapă peste 1725 de copii şi 110 cadre didactice din şcoli generale din Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Târgu Mureş şi Bacău au participat la lecţiile de educaţie alimentară susţinute de Chef Cezar. Acţiunile se concentrează pe creşterea afinităţii şi ataşamentului copiilor faţă de legume şi fructe – super-alimente ale unei nutriţii echilibrate. Acestea sunt transformate, pe baza atributelor lor principale, în personaje supereroi de benzi desenate, cu superputeri, cu care copiii să se identifice şi care să le servească drept modele. Elevii din clasele I-IV incluşi în program vor urma lecţii împreună cu Chef Cezar, unul dintre cei mai cunoscuţi şi carismatici bucătari din România, precum şi cu profesorii din şcoli. Acestea vor fi continuate acasă, individual sau alături de părinţi, prin materiale educaţionale şi de divertisment. „Trăim într-o lume bombardată de informaţii, de cele mai multe ori negative şi neavizate, despre ce trebuie sau nu trebuie să mâncăm. Fără grăsimi, fără prăjeli, fără carne de porc, fără zahăr, o listă nesfârşită de sfaturi şi interdicţii duse la extrem. Copiii nu trebuie să crească într-un mediu în care mâncarea este diabolizată sau transformată în recompensă. Gustul se educă, iar preferinţele alimentare şi relaţia pozitivă cu mâncarea se construiesc în copilărie. Celor mici nu trebuie să le interzicem, ci să le explicăm rolul fiecărui aliment. O dietă diversificată şi echilibrată este cheia sănătăţii, iar corect din punct de vedere nutriţional înseamnă să mâncăm puţin din toate”, a declarat Dr. Mihaela Bilic, medic primar în diabet şi boli de nutriţie.

1 COMENTARIU

  1. STIMATA D-NAALINA DE CE SE PUN IN VINZARE PRODUSE CU E-URI CARE FAC NUMAI RAU [EX MAJORITATEA TINERILOR NU NUMAI CONSUMA COCA CO SANATATILA SI PEPSI CARE FAC MULT RAU SANATATI

Comments are closed.