Potrivit IPJ Dolj, în data de 30.04.2016, în jurul orei 22.30, S.CONSTANTIN, 33 de ani, din satul Plopşorelu, Dolj în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Murgaşi, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga şi a consumului de băuturi alcoolice (0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat) a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a părăsit partea carosabilă către dreapta unde s-a răsturnat în şanţ. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a şoferului, pe numele său poliţiştii rutieri întocmind dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.