Cea de-a XV-a ediție a Concursului Interjudețean de Matematică „SFERA”, la Liceul Teoretic din Băilești

0
575

Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băilești a organizat sâmbătă, 31 martie, Concursul Interjudețean de Matematică „SFERA” – ediția a XV-a. Evenimentul, derulat sub coordonarea prof. Gabriel Tica, directorul școlii, a fost organizat de această instituție de învățământ în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Casa Corpului Didactic Dolj.

S-au înscris 524 elevi din clasele  I – a X-a din judeţele Olteniei, precum și elevi din Bulgaria și Serbia. În paralel s-au desfășurat lucrările Sesiunii de comunicări ştiinţifice „Matematica modernă între clasic şi actual”, la care au prezentat comunicări şi referate cadre didactice – învăţători şi profesori. Cele două activități, care s-au derulat de-a lungul întregii zile, la Centrul de Documentare și Informare din incinta liceului, s-au încheiat cu festivitatea de premiere a elevilor.

„Atât subiectele, cât şi jurizarea au fost asigurate de organizatori printr-o colaborare deja consacrată cu cadre didactice de prestigiu de la şcoli de referinţă în activitatea de performanţă matematică din judeţ şi din ţară. Față de ediţiile anterioare, organizatorii au pregătit diplome și medalii laureaţilor. Atât valoarea concurenţilor, cât şi calitatea conţinutului metodico-ştiinţific al materialelor cresc de la an la an – fapt evidenţiat şi de aprecierile reflectate în recenziile apărute până în prezent”, a declarat prof. Gabriel Tica.