Tenis: Roger Federer a câştigat turneul de la Miami, după a treia victorie cu Rafa Nadal în 2017

0
346

Roger Federer îşi continuă sezonul extraordinar. După ce a câştigat la Australian Open şi Indian Wells, elveţianul a cucerit titlul şi la Miami, după ce a obţinut a treia victorie din 2017 în faţa marelui său rival, Rafael Nadal.

După o oră şi 34 de minute de joc, Federer a câştigat în două seturi, scor 6-3, 6-4, şi s-a impus în Florida pentru a treia oară în carieră, la 11 ani distanţă de precedentul succes.

Este al 26-lea titlu într-un turneu din seria World Tour Masters 1000 câştigat de fostul lider mondial şi a treia oară în carieră când Federer reuşeşte “dubla” Indian Wells-Miami.

Meciul a fost mult mai echilibrat decât precedentul duel dintre cei doi rivali, în optimi la Indian Wells. În primul set, în nu mai puţin de şase game-uri din cele nouă jucate au existat mingi de break. În cele din urmă, doar Federer a câştigat contra serviciului, desprinzându-se decisiv la 5-3, pentru ca apoi să închidă setul în 48 de minute.

În actul secund s-a mers de asemenea cu serviciul şi tot elveţianul a fost cel care a făcut break-ul. Din nou în cel mai bun moment posibil, la 5-4. Fed şi-a păstrat sângele rece şi a servit impecabil pentru a 19-a victorie din acest an.

La festivitatea de premiere, Federer a anunţat că sunt şanse mari să nu joace niciun turneu pe zgură, cu excepţia Open-ului Franţei, de la Roland Garros.

Probabil nu voi juca niciun turneu pe zgură, cu excepţia French Open. Corpul meu e obosit, are nevoie de odihnă. Nu mai am 24 de ani“, a declarat Federer.

În ciuda victoriei de la Miami, Nadal rămâne în avantaj clar, în duelurile directe: 23-14. Elveţianul s-a impus, însă, în ultimele patru meciuri cu spaniolul – finala la Basel (2015), finala la Australian Open (2017), optimile de finală de la Indian Wells (2017) şi în Florida.