Ultima misiune pentru Claudiu Constantin Vulpoiu / Adio, drag camarad!

0
410

Prieteni, colegi, membri ai familiei, dar și reprezentanți ai administrației publice locale și județene, și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, l-au întâmpinat, ieri după-amiază, la Aeroportul Craiova pe sublocotenentul post-mortem Claudiu Constantin Vulpoiu. Și-au luat rămas bun de la un om deosebit, un suflet mare, după cum l-au descris colegii săi din cadrul Batalionului 20 Infanterie „Scorpionii Negri“, pe militarul şi-a pierdut viaţa duminică dimineaţă, pe autostrada A1 Kabul-Kandahar, în urma unui atac sinucigaş cu un autovehicul încărcat cu exploziv. Ceremonia a fost scurtă, sobră, fiind citite ordinele de înaintare în grad și de conferire a Ordinului Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Cu o aeronavă Spartan, trupul neînsuflețit al sublocotenentului post-mortem Claudiu Constantin Vulpoiu a fost repatriat ieri după-amiază. Pe Aeroportul de la Craiova l-au așteptat, ca să-și ia rămas bun, părinții, soția, prieteni, colegi, dar și reprezentanți ai autorităților locale și județene, cărora li s-a alăturat ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa. S-a prezentat onorul, sicriul a fost coborât din aeronavă și depus pe catafalc, fiind organizată apoi o ceremonie religioasă. S-a dat citire ordinului de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a plutonierului-major Claudiu Constantin Vulpoiu, care şi-a pierdut viaţa în timpul executării unei misiuni de luptă în teatrul de operaţii din Afganistan. De asemenea, i s-a conferit, post-mortem, Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Tatăl tânărului militar n-a rezistat până la final, având nevoie de îngrijiri medicale după ce i-a venit rău. Colegii săi, profund marcați de cele petrecute, unii dintre ei fiindu-i alături în mai multe misiuni, au spus că încă sunt în stare de șoc, și le este greu să creadă că Vulpoiu nu mai este printre ei… Un om bun, săritor, cu inimă mare și, în special, omul pe care ai dori să-l ai alături la luptă…. așa l-au descris colegii pe Claudiu Constantin Vulpoiu.

Claudiu Constantin Vulpoiu avea 35 de ani şi era angajat al Ministerului Apărării Naţionale din anul 2001. A lăsat în urma sa o soţie şi o fetiţă de numai un an şi jumătate. Până acum, Claudiu Constantin Vulpoiu a mai participat la şase misiuni externe, în Afganistan şi Irak. Claudiu Constantin Vulpoiu a mai văzut moartea cu ochii în noiembrie 2010, în poligonul Cincu (Brașov), după ce un proiectil a explodat în ţeava unui aruncător de 120 mm.

„Un om deosebit…”

Ion Sîrbu

Plutonierul major Ion Sîrbu, care a stat umăr la umăr cu Claudiu Constantin Vulpoiu și în momentele nefericite de la Poligonul Cincu, în 2010, a povestit cât s-a luptat Claudiu să-și revină: „În primul rând aș vrea să transmit condoleanțe familiei la această grea pierdere, pentru că îi cunosc. Claudiu a fost un om deosebit, un suflet mare. Am lucrat împreună cu el din anul 2000, am fost plecați în patru misiuni internaționale și am trecut împreună și prin evenimentul de la Cincu. Atunci am avut noroc amândoi…El a avut răni grave, dar s-a recuperat și s-a întors pe front. Nu știi niciodată ce te așteaptă. Mi-aș fi dorit să-l aștept la un aeroport civil, nu în aceste condiții. Nici acum nu-mi vine să cred..”, a povestit Sîrbu, stăpânindu-se cu greu.

Reamintim că, ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunța, duminică dimineața, printr-un comunicat, moartea unui militar craiovean și rănirea altor cinci, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, în Afganistan. Militarii români executau o misiune de patrulare în comun cu forţele de securitate afgane, pe autostrada A1 (Kabul-Kandahar), la aproximativ zece kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall. Ulterior, reprezentanţii MApN au făcut publice numele militarului mort şi al celor răniţi în urma atacului sinucigaş. Plutonierul-major Claudiu Constantin Vulpoiu a decedat, iar sublocotenentul Ionuţ Alin Marinescu, plutonierul-major Florin Ionel Murărescu şi caporalii clasa a III-a Marius Cristian Cănuci, Marius Bogdan Radu şi Eugen Valentin Pătru au fost răniţi.  Militarii români executau o misiune de patrulare cu trei maşini de luptă MRAP (Mine Resistant Ambush Protected – rezistente la mine şi protejate împotriva ambuscadelor) pe autostrada A1, la aproximativ zece kilometri sud-vest de Baza operaţională înaintată Mescall.  În timpul patrulării, un autovehicul condus de un insurgent, încărcat cu explozibil, a intrat în plin în maşina de luptă în care se aflau cei şase militari rămâni. Claudiu Vulpoiu a murit pe loc în urma deflagraţiei, iar colegii lui au fost răniţi.

 Aproximativ 500 de „Scorpioni Negri“ au plecat în Afganistan la începutul lunii februarie a.c., principala misiune a lor fiind de a menţine securitatea şi stabilitatea în aria de responsabilitate în care acţionează (o porţiune din autostrada A1), precum şi asigurarea libertăţii de mişcare a forţelor de coaliţie. În prezent, în Afganistan sunt dislocaţi aproximativ 1.000 de militari, Scorpioni Roşii şi Negri. Din anul 2002, de când România participă la misiunile din Afganistan, 23 de militari au căzut la datorie, iar alţi 130 au fost răniţi. 
Până acum, Armata României a pierdut 26 de militari în toate teatrele de operaţii la care au participat şi alţi peste 140 au fost răniţi. Din anul 1991, aproximativ 40.000 de militari au fost dislocaţi în diferite zone de conflict pentru a participa la misiuni de menţinere a păcii.

 

Urmare a tragicului eveniment în urma căruia camaradul nostru din cadrul Batalionului „Scorpionii Negrii” a trecut în nefiinţă, cele două unităţi de jandarmi din Craiova, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj și Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova, sunt solidare atât cu familia acestuia şi cu colegii săi aflaţi în teatrul de operaţii din Afganistan, cât şi cu cei din cazarma Craiova. În acest sens, activităţile dedicate sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române ce au fost planificate pentru data de astăzi – Ziua Porţilor Deschise – cu începere de la ora 11.00 la Centrul Multifuncţional Craiova şi activitatea festivă – la ora 14.00 la Primăria municipiului Craiova – se anulează. Personalul celor două unităţi de jandarmi îşi cere scuze pentru disconfortul creat tuturor celor care au fost invitaţi să participe la aceste activităţi.