Romaero : Livrare către SABCA

0
84

Romaero a livrat recent, cel de al 100-lea set de piese pentru aeronave de tip A380 către SABCA (Societe Anonyme Belge de Construction Aeronautique – Belgia), companie de vârf din industria aeronautică mondială. Compania românească a fost implicată încă de la semnarea contractului cu SABCA din 2002, contract care prevede livrarea către compania belgiană a unui set de piese Airbus 380 care este format din două învelişuri, un dublor şi 21 de lise. Primul Airbus 380 care a zburat în 2005 avea piese fabricate de Romaero. În prezent, sunt la zbor de linie 43 de aeronave pentru distanţe lungi şi foarte lungi. Romaero este singura companie din România implicată într-un astfel de program de anvergură europeană, a cărui complexitate evidenţiază rolul industriei aeronautice românesti pe plan european şi mondial, confirmând capacitatea României de a participa în astfel de iniţiative, fiind în concordanţă cu normele internaţionale şi metodologiile actuale. Romaero este una dintre cele mai importante companii din industria aeronautică din România, având ca domeniu de activitate reparaţii, construcţii şi întreţinere aeronave şi fiind totodată subcontractor al celor mai importanţi fabricanţi de aeronave din lume: Bpeing, Bombardier Aerospace, Bae Systems, Airbus SABCA, Britten Norman Aircraft, SAAB, REIMS, Helling, Israel Aerospace Industries (IAI).