Români exploatați de români, în Spania și Franța. Victimele – din Dolj și Teleorman

0
253

Trei persoane de origine română au fost reţinute de Poliţia Națională din Spania, în urma unui schimb de date şi informaţii cu Poliţia Română, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane, constrângere/extorcare, constituire de grupare infracţională şi infracţiune împotriva drepturilor lucrătorilor.

Ancheta a demarat la începutul lunii februarie 2024, atunci când, în baza informațiilor obținute de Inspectoratul de Poliție Județean Dolj – Serviciul de Investigații Criminale – Compartimentul Asistenţă Judiciară Poliţienească Internaţională, respectiv Secţia nr. 7 Poliţie Rurală Pleniţa, s-a semnalat posibilitatea reţinerii ilegale şi prin contrângere a unor cetăţeni români, în oraşul Aspe din provincia Alicante, de către membrii unui grup infracţional, care îi exploatau prin muncă.

Poliţiştii români au efectuat schimbul de informații cu autorităţile spaniole, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R., beneficiind inclusiv de sprijinul Atașatului de Afaceri Interne al Spaniei în România, în legătură cu posibilul domiciliu al victimelor, dar şi al membrilor grupării, iar aspectele transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj s-au confirmat. Astfel, au fost identificate patru victime, cetăţeni români, din judeţele Dolj şi Teleorman, care au declarat agenţilor Poliției Naţionale că erau exploatați prin muncă de peste doi ani de zile, fără să beneficieze financiar din munca depusă. Liderul grupării, un bărbat de 25 ani, cetățean român, le reținuse actele de identitate. Cei patru erau extorcați, amenințați și bătuți.

Din cercetări s-a stabilit că una dintre victime ar fi plătit membrilor grupării aproximativ 90.000 de euro, pe fondul unei datorii de 100 de euro, acesta primind în schimb câte 40 de euro pe săptămână pentru mâncare.

De asemenea, a mai fost stabilit faptul că, de mai multe ori, victimele au fost duse de grupul infracțional în zone agricole din Franța, iar banii obținuți din munca lor erau depuși în conturi bancare create în acest scop pe numele membrilor grupării sau al rudelor acestora.

În urma perchezițiilor efectuate de  polițiști la domiciliul liderului grupului infracțional, au fost ridicați 1.650 de euro și 1.800 de lei în numerar. Au fost găsite și mai multe extrase de cont bancar, atât pe numele celor sub cercetare, cât și pe numele mai multor rude ale acestora, în care se afla un sold cumulat de peste 130.000 de euro, bani proveniți din transferuri bancare efectuate de companii agricole franceze pentru munca depusă de victimele acestui grup infracțional.

În plus, pe numele celor patru victime, au fost găsite și mai multe documente de plată. În urma verificărilor, s-a stabilit, însă, că nu figurau înregistrate cu carte de muncă.

Persoanele reținute, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 24 și 47 de ani, cetăţeni români, au fost puse la dispoziția Judecătoriei de Instrucție din localitatea Novelda.

Investigațiile sunt continuate, având în vedere că există informații cu privire la alte victime ale grupării, fiind efectuate schimburi de date şi informaţii între autorităţile române, spaniole şi franceze.