“Bucurie în Mișcare”, un proiect de promovare a sportului

0
450

Asociația 11even și Kaufland România, alături de partenerul local Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Dolj, continuă și anul acesta programul “Bucurie în Mișcare” – un proiect de promovare a sportului și mișcării în comunitate inițiat încă din anul 2012. De atunci, și până în prezent, proiectul a fost implementat în peste 25 de orașe din România precum și în Chișinău, Moldova, reunind zeci de mii de participanți.
“Bucurie în Mișcare” este un spațiu care integrează idei de jocuri și metode simple de a face mișcare, menite să-i ajute pe participanți să se inspire și să aleagă mișcarea zi de zi, într-o lume invadată de tehnologie. Mergând mai departe, mesajul îndemn de anul acesta este chiar Alege mișcarea azi”. Acest proiect este pentru toată lumea, indiferent de vârstă, ocupație sau nivelul condiției fizice. Cu accent pe mișcare, încercăm să inspirăm oamenii ca în mod regulat să își creeze oportunități de mișcare care să le aducă bucurie.
„Parteneriatul cu Asociația 11Even este unul de cursa lungă, deoarece la Kaufland România susținem mișcarea și suntem conștienți de beneficiile multiple pe care aceasta le are pentru minte și corp, Noi ne dorim o comunitate de oameni sănătoși și încercăm să aducem în viețile lor o stare de bine.”- Katharina Scheidereiter, Manager CSR, Kaufland România
Bucurie în Mișcare” 2018
Programul de anul acesta se va desfășura în două etape.
Concursul online “ Alege mișcarea azi” care reprezintă prima etapă a proiectului, se desfășură în perioada1-15 martie 2018 pe canalele Facebook și Instagram.
În urma acestei competiții, se vor decide cele 12 orașe gazdă ale evenimentelor „Bucurie în Mișcare” 2018. Totodată, toți participanții înscriși în concurs, pot câștigaunul din cele 5 weekend-uri all-inclusive la complexul Phoenicia Holiday Resort Mamaia, sau unul din cele 50 de premii constând în pachete de nutriție sportivă XS și Nutrilite.
A doua etapă se va desfășura în perioada 5 mai – 10 iunie 2018, timp de 6 weekenduri, în 12 orașe care vor fi selectate în urma competiției online, orașe care vor găzdui evenimentele “Bucurie în Mișcare” 2018.
Experiență autentică – start competiție
De la ideea de mișcare zilnică a pornit și activarea video cu ajutorul căreia lansăm practic îndemnul nostru la mișcare. Este vorba de o experiență “live”, filmată în mediul off-line, care să genereze la rândul ei implicare în mediul online, și participare la competiție. Prin această experiență reală, ne dorim să angajăm oamenii să facă mișcare și implicit să se înscrie în competiția online.
Invitația a fost transmisă prin intermediul unui influențator “trendy”, în vogă, recunoscut de tânăra generație, și care la rândul lui este un mare iubitor al mișcării. Idea gândită este interactivă, tangibilă și relevantă și are loc într-un spațiu non convențional în care în mod normal nu se face mișcare.
De ce “Bucurie în Mișcare?
Statisticile arată că România ocupă locul doi în Europa la obezitate infantilă, iar specialiștii avertizează că peste 11% din populația țării este afectată de diabet. Principalele 2 cauze – lipsa de educație nutritivă și lipsa de mișcare.
Pe de altă parte, 8 din 10 copii au conturi pe o rețea de socializare, iar 26% dețin un smartphone de la vârsta de 8 ani. Asta duce la sute de mii de copii care petrec câteva ore pe zi pe rețele sociale sau jucându-se pe telefon sau tabletă. Trăim într-o lume în care timpul petrecut și destinat activităților în familie a ajuns să fie foarte redus. Este necesar să devenim mai eficienți și mai inovativi cu acțiunilecare evidențiază impactul pe care îl are mișcarea asupra noastră și a beneficiilor fizice și psihice ale acesteia.
Construim comunități mai puternice, mai sănătoase, mai fericite 
Comunitățile care participă la sport și recreere dezvoltă legături sociale puternice, sunt locuri mai sigure și oamenii care trăiesc în ele sunt, în general, mai sănătoși și mai fericiți decât comunitățile în care activitatea fizică nu este o prioritate.
Doar la ediția din 2017 a programului, peste 50.000 de copii, părinţi şi bunici au participat la cele 1.500 de activități în aer liber desfășurate în 16 orașe cu sprijinul a peste 1000 de voluntari.
Noi considerăm că puterea mișcării și a sportului, a recreerii, poate schimba vieți și aduce comunități împreună. Sperăm să vă avem alături pentru a ne asigura că mișcarea, sportul și recreerea la nivel local cresc și se dezvoltă. A avea o națiune activă este important, deoarece oferă beneficii uriașe societății în care trăim și miilor de participanți, voluntari și spectatori ai evenimentelor care implică mișcare și bucurie.