Audi furat din Italia depistat la PTF Calafat

0
436

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat au depistat, luni seară, un autoturism marca Audi A4, care fusese declarat ca fiind furat de autorităţile din Italia.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj, luni, 29 februarie a.c., în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră cetăţeanul român Cătălin L., în vârstă de 27 ani, la volanul unui autoturism marca Audi A4, înmatriculat în Italia. Cu ocazia controlului de frontieră şi în urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind furat, alertă introdusă de Italia. Faţă de cele constatate, cetăţeanul român a declarat că nu are cunoştinţă că maşina ar fi dată în urmărire ca fiind furată, el cumpărând autoturismul de la un alt cetăţean român. Poliţiştii de frontieră au indisponibilizat autoturismul, în valoare de 16.700 de lei, la sediul S.T.P.F. Calafat, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire la furt, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar şef Romică Ivănoiu.