Simularea examenului de bacalaureat începe luni cu proba scrisă de Limba şi literatura română

0
355

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei, simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a, din anul şcolar 2014-2015, începe astăzi cu proba Limba şi literatura română. Următoarea probă, de Limba şi literatura maternă este programată mâine, iar proba obligatorie a profilului va fi susţinută miercuri (4 martie).

            Simularea probelor scrise se va încheia vineri (6 martie) cu proba la alegere a profilului şi specializării, pe care o vor susţine doar pentru elevii claselor a XII-a. Elevii pot consulta subiectele posibile pe care le pot primi la simulare pe http://subiecte2015.edu.ro. Afişarea rezultatelor se va face în 12 martie.

           Simularea pentru bacalaureat la clasa a XI-a a fost organizată pentru prima oară în anul 2014, cu scopul de a familiariza elevii cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv a unui examen de bacalaureat naţional, dar şi pentru a optimiza rezultatele obţinute de către elevi la finalul studiilor liceale. Rezultatele obţinute la simulările naţionale nu vor fi trecute în catalog, dar vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

           La simularea bacalaureatului de anul trecut, peste 50 la sută din elevii de clasa a XII-a au luat note peste cinci la Limba română şi la proba la alegere a profilului, în timp ce mai puţin de jumătate – 42,51 la sută – au obţinut note de trecere la proba obligatorie a profilului. Centralizarea făcută în 2014 de Ministerul Educaţiei Naţionale a arătat că 52,8 la sută din elevii de clasa a XII-a au obţinut note peste cinci la Limba română, 67,78 au luat o notă de trecere la Limba maternă, 42,51 la sută au luat peste cinci la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Isorie) şi 53,92 la sută la proba la alegere a profilului. La clasa a XI-a, 44,22 la sută dintre elevi au luat peste cinci la proba de Limba română, 62,42 la proba pentru Limba maternă, iar la proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) – 36,32 la sută.