Pentru a câştiga alegerile locale – Primarul din Dobroteşti importă locuitori din alte comune

24
1235

La mijlocul lunii februarie a.c., presa locală sesiza o situaţie inedită care se întâmplă de câţiva ani în comuna Amărăştii de Sus. La nivelul localităţii sunt înregistraţi mai mulţi morţi decât în realitate. La mijloc nu este nici un mister. În anul 2004, comuna Amărăştii de Sus s-a despărţit de Dobroteşti. Însă majoritatea locuitorilor din Dobroteşti figurează, în cărţile de identitate, cu domiciliul în Amărăşti de Sus. Chiar dacă aici mor cam 30 de oameni într-un an, în registrele de stare civilă numărul este dublu. Şi pentru că, teoretic, morţii sunt ai altei comune, primarul din Dobroteşti, Horia Silviu Roşu, a început să importe locuitori din alte localităţi.

Horia Silviu Roşu

Primarul comunei Amărăştii de Sus, Dumitru Diaconu, afirma, la mijlocul lunii februarie a.c., că această situaţie nu îl avantajează deloc, motiv pentru care a făcut sesizări către mai multe instituţii, pentru ca situaţia să fie rezolvată: „Am trimis înştiinţare la Consiliul Judeţean, Prefectură, Direcţia Judeţeană de Statistică, Institutul Naţional de Statistică şi chiar la Guvernul României, doar cei de la Guvern mi-au dat răspuns. Eu acum am 1.700 de locuitori în comună, dar la Evidenţa Populaţiei sunt trecuţi 1.405. Ne afectează, pentru că şi la Primărie, în loc să avem 17 angajaţi, cât ar trebui în raport cu numărul de locuitori, avem doar 14, pentru că doi au ieşit la pensie. E o anomalie, eu nu am mai auzit de aşa ceva în Dolj”.

În an electoral orice vot este binevenit

Primarul comunei Dobroteşti, Horia Silviu Roşu, tratează situaţia cu indiferenţă, spunând că sunt bătrâni din localitate care refuză să-şi schimbe cărţile de identitate: „Sunt bătrâni care nu vor să-şi mai schimbe buletinele şi care au rămas trecuţi pe Amărăşti. Noi am încercat să îi convingem, dar nu am reuşit la toţi”. Dar din această situaţie a învăţat totuşi ceva. Dacă mortalitatea o transferă în statisticile altei localităţi, de ce nu ar importa locuitori din alte comune. Este an electoral şi orice vot este bine venit. Şi deranjul nu este deloc mare. Îi ia cineva în spaţiu pe cei care doresc să aibă adresă în comuna Dobreşti, iar ei, în realitate, rămân la casele lor. Simplu şi eficient. Şi are şi siguranţa că aceşti oameni votează.

Au mutaţie în Dobroteşti, dar locuiesc în Mârşani

George Tulbă este profesor de Sport, titular la şcoala din comuna Mârşani, dar a fost numit director, pe criterii politice, la unitatea de învăţământ din Dobroteşti. Pe lângă activitatea didactică, George Tulbă antrenează şi echipa de fotbal locală Ajax Dobroteşti. Numirea politică în funcţia de director de şcoală îl obligă pe George Tulbă la anumite gesturi de susţinere pentru PDL. Aşa se face că George Tulbă, soţia Ionela, fiica Alina Cornelia şi mama acestuia, Alexandra, au, mai nou, adresă de Dobroteşti. Situaţia a fost rezolvată rapid. Cineva i-a luat în spaţiu, iar soţia primarului Horia Silviu Roşu, care lucrează la Evidenţa Populaţiei Daneţi, s-a ocupat de chestiunile legale. În realitate, George Tulbă împreună cu familia locuiesc în comuna Mârşani şi figurează în Registrul agricol al Primăriei.

Jucătorii de la Ajax Dobroteşti, puşi şi ei pe lista de transferuri

Metoda nu este inventată de primarul comunei Dobroteşti, Horia Silviu Roşu. Au folosit-o şi alţii. Pentru Horia Silviu Roşu este uşor de pus în practică, ţinând cont de faptul că soţia acestuia lucrează la Evidenţa Populaţiei Daneţi, de care aparţine comuna Dobroteşti. Şi îl ajută şi faptul că are oameni care au obligaţii politice şi sunt dispuşi să facă această mutare. Pentru că George Tulbă, când a terminat cu transferul familiei, a început să îi ia în colimatoriu pe jucătorii de fotbal ai echipei Ajax Dobroteşti care nu au mutaţie în comună. Iar un exemplu în acest sens este Remus Popa. La cât va ajunge numărul transferaţilor şi cât îl va ajuta pe Horia Silviu Roşu acest lucru rămâne de văzut. Deocamdată este pe plus. Morţi apar în statisticile altora şi importă locuitori din alte comune.

 

24 COMENTARII

  1. rusine,rusine pt acest primar care este jalnic; vedeti ca nu curge apa pe str “dealul gulii” poate in campania aceasta va dati seama ca va trebuie voturi si faceti ceva sa curga apa si pe aceasta strada,apa pe care locuitorii o platesc …..

  2. Acest infractor periculos,sotia lui si camarila lui portocalie trebuie arestati pentru faradelegile savirsite,iar Dobrotestiul nu este mosia lui si a grupului infractional pe care il conduce.IJP DOLJ, DNA DOLJ,SECTIA 12 POLITIE RURALA DANETI, sa aplice legea intrucit exista probe materiale, ca mafiotul Rosu Horia Silviu cu Rosu Ecaterina si ceilalti faptuitori sa fie arestati.Votati Ion Stancu (postasul) si linistea va fi instaurata si la Dobrotesti.

  3. EL MAI VREA IAR UN MANDAT DAR NU-L MAI VOTEAZA OAMENII DIN COMUNA,DE ACEEA IMPORTA OAMENI,Ii ESTE FRICA CA PIRDE,SIGUR VA PIERDE;AMR=95

  4. Domnul vice(Pascu Cornel) a construit vila prin furt la drumul mare.Este un nerecunoscator si un analfabet.Comuna Dobrotesti nu merita sa aiba asemenea oameni in primarie.Sa-i fie rusine analfabetului.

  5. Pascu Cornel (actualul vice)este un nerecunoscator,pentru ca si-a construit vila prin furt.Primaria Dobrotesti nu are nevoie de asemenea oameni.Sa-i fie rusine analfabetului!

  6. Toti dusmani lui Silvica sunteti niste rautaciosi, deoarece acest om a facut numai bine acestei comune, incepand cu introducerea apei curente in comuna si continuand cu cea mai frumoasa cladire din aceasta comuna (Primaria)si foarte multe lucruri frumoase pentru aceasta comuna.Rusine sa va fie!

Comments are closed.