Participantele la trafic “sancţionate” cu flori şi felicitări

0
2565

Pentru că a fost “1 Martie”, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au oferit, ieri, participantelor la trafic, flori şi felicitări, trecându-le cu vederea micile abateri.

A devenit deja o tradiţie pentru poliţiştii Biroului Rutier Craiova ca de 1 martie să le “sancţioneze” pe participantele la trafic cu o floare şi o felicitare. După ce, în cursul dimineţii oamenii legii au fost prezenţi pe principalele artere de circulaţie din municipiu, pentru fluidizarea traficului rutier în zonele unde se comercializau mărţişoare care erau foarte aglomerate, după-amiaza poliţiştii s-au postat pe “Calea Bucureşti” din Craiova, încărcaţi cu trandafiri şi felicitări şi au început să tragă pe dreapta autoturismele conduse de femei. Întâmpinate cu asemenea atenţii, doamnele de la volan au zâmbit şi au promis să respecte regulile de circulaţie pe viitor, trecând repede peste emoţiile provocate de faptul că au fost oprite în trafic. De altfel, până şi poliţiştii au fost surprinşi de numărul mare al şoferiţelor, astfel că florile s-au epuizat foarte repede. Şeful Biroului Rutier Craiova, comisar Emil Zuican, a declarat că “efectivele Biroului Rutier Craiova au acţionat astăzi (n.r.- ieri), pentru fluidizarea traficului în zonele aglomerate din municipiu. În plus, doamnelor şi domnişoarelor aflate la volan sau care au circulat pe jos, le-am oferit flori, felicitări şi le-am urat o primăvară minunată, fără sancţiuni”.