Comisarii Gărzii Județene de Mediu Dolj au amendat CET II Craiova cu 100.000 lei și au notificat Agenția de Protecția Mediului pentru praful de cărbune care a acoperit mai multe străzii ale Craiovei, au anunțat, în urmă cu puțin timp, reprezentanții Comisariatului județean.
Aceștia au motivat că din cauza prezenței rafalelor de vânt, care au avut loc în perioada decembrie 2021- ianuarie 2022, au avut loc spulberări de pe cazanele 1 si 2, și au generat depuneri de pulberi sedimentabile în zona apropiată Complexului Energetic – SE Craiova II”. De departe, în week-end-ul trecut, din cauza vântului care a suflat cu putere, situația a fost extrem de gravă, cenușa fiind spulberată la kilometri depărtare. Cei mai afectați au fost, însă, cei care locuiesc în imediata apropiere.
”Actiunea de inspectie si controlul s-aU efectuat În data de 17.01.2021, 31.01.2022 și 01.02.2022, În urma sesizarilor privind calitatea aerului În zona Aleea 2 Drumul Corneșului, stăzilor Mălinului, Parângului și Coacăzului din Cartierul Bariera VÎlcii. La finalizarea verificarilor fĂcute În teren, atÂt la punctul de lucru al SE CRAIOVA II, cÂt Şi la petenŢi s-a constatat cĂ blocurile energetice nr. 1 si 2 ,construcŢii tip deschis, prezintĂ pori/fisuri la sistemul de etanșare al cazanelor și a canalelor de gaze de ardere Şi sunt depuneri de pulberi pe maŞini, alei, curŢi, consemnÂnd În acest sens faptul cĂ cele sesizate se adeveresc”, au precizat responsabilii din cadrul GJM Dolj.
Astfel, ”CET II a fost sancționat contravențional, în conformitate cu OUG nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului cu amendă în cuantum de 100.000 lei și a fost impusă masura ca operatorul sa ia toate masurile necesare/adecvate în vederea limitării consecințelor asupra mediului și a prevenirii altor incidente sau accidente posibile, precum și să adopte acele tehnologii de exploatare ale instalațiilor de ardere astfel încât să reducă la minimum poluarea, respectiv va executa lucrări de reparații la sistemul de etanșare al cazanelor și la canalele de gaze arse”, mai arată comisarii de la Garda de Mediu Dolj.
Pe de altă parte, cetățenii din zonele afectate au început să se solidarizeze pe rețelele de socializare pentru a organiza un protest în ziua de 5 februarie în fața sediului CET Craiova II.