Craiova: În arest după ce a furat 200.000 lei

0
471
arestataAseară, poliţiştii doljeni au introdus în arestul Inspectoratului, pe bază de ordonanţă emisă de procuror, o doljeancă în vârstă de 32 de ani, bănuită de comiterea infracţiunii de furt prin metoda ”distragerii atenţiei”. 
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei de Poliţier Nr. 6 Rurale Giubega, în cursul zilei de ieri, au identificat şi condus pentru audieri două craiovence, de 32 şi de 49 de ani, bănuite de comiterea mai multor furturi, de la una dintre părţile vătămate sustrăgând 200.000 lei. Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat faptul că, în data de 12.09.2016, cele două craiovence, Persida D., de 32 de ani şi Ioana V., de 49 de ani, profitând de faptul că Ion P., de 63 de ani, din Galicea Mare, Dolj nu este la domiciliu, au forţat un geam din termopan, au pătruns în locuinţa acestuia, iar dintr-un şifonier au sustras 200.000 lei.
Cele două craiovence au intrat în curtea doljeanului cu intenţia de a sustrage bunuri prin metoda ”distragerii atenţiei”, astfel folosindu-se de diferite pretexte cum ar fi cumpărarea de produse alimentare, însă, observând că locuinţa nu este supravegheată şi-au dus la îndeplinire planul prin forţarea geamului. Din investigaţii a rezultat faptul că, prin aceeaşi metodă, craioveanca de 32 de ani i-a sustras unei femei de 83 de ani, din comuna Radovan, suma de 1.500 lei, faptă comisă în data de 12.12.2016. În baza probatoriului administrat de poliţiştii Secţiei Nr. 6 Poliţie Rurală Giubega Persida D. a fost reţinută pentru 24 de ore, fiind introdusă  la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj, urmând ca astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Băileşti cu propunerea de arestare preventivă. De asemenea, Ioana V. urmează a fi supusă unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei.
 
Poliţiştii vă recomandă:
– nu permiteţi străinilor să intre în casă sau în curte sub diferite pretexte: vânzarea/cumpărarea de produse, pentru a oferi ajutoare sau bunuri, pentru a vă oferi o compensare/rest rămas de la pensie sau de la alte drepturi financiare, schimbul unor bancnote;
– solicitaţi persoanelor, care se prezintă sub diferite calităţi, să se legitimeze;
– evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!
– păstraţi documentele şi bunurile în locuri greu accesibile, cunoscute doar de dumneavoastră şi nu divulgaţi aceste informaţii altor persoane;
– nu vă lăsaţi tentaţi de preţurile produselor oferite spre vânzare de către persoane necunoscute întrucât acestea reprezintă doar mijlocul prin care infractorii urmăresc să intre în locuinţa dumneavoastră.
  • Reamintim faptul că infractorii joacă anumite roluri pentru a aborda victimele (persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii)