Facultatea de Teologie din Craiova, în haine de sărbătoare

0
517

Şi anul acesta, Ocrotitorii învăţământului teologic de grad universitar din Craiova au fost cinstiţi în mod deosebit la Craiova. Sâmbătă, 30 ianuarie, în zi de prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, studenţi şi cadre didactice ale Facultăţii de Teologie au participat la Sfânta Liturghie arhierească săvârşită la Paraclisul mitropolitan „Maica Domnului – Dudu” de un numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

La ceas de aleasă sărbătoare, au slujit la altarul Bisericii „Maica Precista de la Dud” Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Inaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. În cadrul Sfintei Liturghii a fost săvârşită hirotonia întru diacon a prof. lector univ. dr. Ionel Ungureanu, iar preot lector univ. dr. Adrian Maziliţa a primit rangul preoţesc de iconom stavrofor.

     Momentele dedicate Sfinţilor Trei Ierarhi au continuat în sala de festivităţi a Centrului de restaurare, conservare patrimoniu şi vizualizare al Facultăţii de Teologie, cu o întrunire festivă în cadrul căreia a fost omagiată personalitatea şi viaţa Sfinţilor Trei Ierarhi. Manifestarea a debutat cu o evocare a vieţii şi în special a învăţăturilor lăsate moştenire de cei trei mari ierarhi ai Bisericii noastre, în prezentarea părintelui lector univ. dr. Ion Sorin Bora, urmată de o prezentare a activităţilor şi rezultatelor obţinute la nivel academic de Facultatea de Teologie din Craiova în anul 2015 şi a proiectelor pentru anul 2016 făcută de prodecanul facultăţii, părintele conferenţiar univ. dr. Adrian Ivan. Atmosfera de bucurie duhovnicească a fost întregită de Corul Facultăţii de Teologie  care a susţinut un scurt concert de muzică psaltică, sub bagheta părintelui lector univ. dr. Adrian Maziliţa.

În cuvântul de încheiere, IPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei şi decanul Facultăţii de Teologie din Craiova, a exprimat bucuria comuniunii în cuvânt de laudă şi rugăciune, prilejuită de sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi. „În această ambianţă de rugăciune, de cântare sfântă şi de comuniune frăţească, aducem cinstire Sfinţilor Trei Ierarhi şi-i rugăm să ne fie şi în continuare ocrotitori şi mijlocitori înaintea Părintelui Ceresc”, a spus Părintele Mitropolit Irineu.