Întâmpinarea Domnului

0
247

La patruzeci de zile de la Naşterea Sa după trup, Hristos a fost dus la templu, aşa cum cerea legea acelei vremi. Pentru că acolo, la templu, El a fost întâmpinat de oameni mişcaţi de Duhul Sfânt, dar mai ales pentru că Simeon L-a primit pe El în braţele sale, venirea lui Hristos la templu s-a numit “Întâmpinare“. Biserica a stabilit că această mare sărbătoare a lui Hristos şi a Maicii Domnului să fie prăznuită pe 2 februarie, pentru că atunci se împlinesc patruzeci de zile de la 25 decembrie, când se sărbătoreşte Naşterea lui Hristos după trup. Porunca curăţirii în cea de-a patruzecea zi a fost dată lui Moise de Însuşi Ziditorul, adică de Dumnezeu Cuvântul neîntrupat. Ea a fost rânduită pentru toţi israelitenii, fiind descoperită lui Moise încă dinainte de fuga iudeilor din Egipt, adică înainte ca ei să treacă prin Marea Roşie: “În vremea aceea a vorbit Domnul cu Moise şi i-a zis: Să-Mi sfinţeşti pe tot întâiul născut, pe tot cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel, de la om până la dobitoc, că este al meu!” (Ieşirea 13, 1-2). Această închinare era semn al recunoaşterii binefacerilor lui Dumnezeu şi dovadă a apartenenţei la poporul ales. Aducerea copiilor la templu, în cea de-a patruzecea zi de la naştere, era o sărbătoare a curăţirii. Mama şi copilul trebuia să fie curăţaţi de urmările naşterii. Dumnezeu a stabilit că aducerea pruncului de parte bărbătească să fie însoţită de oferirea unui miel neprihănit, a unei perechi de turturele sau a doi pui de porumbel. În Levitic stă scris: “sa aducă preotului la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau de turturică” (Leviticul 12, 6).Părinţii lui Hristos nu au adus un miel, aşa cum se dădea posibilitatea în Lege, pentru că erau săraci. Cei din clasele bogate ofereau un miel neprihănit de un an, în vreme ce păturile sărace aduceau o pereche de turturele sau doi pui de porumbel. Cu adevărat, Hristos S-a născut într-o familie săracă şi a crescut în sărăcie. Totuşi, sărăcia lui Hristos nu a venit din faptul că S-a născut şi a trăit sărac, ci din aceea că S-a întrupat şi a luat fire omenească. După cum spune Sfântul Grigorie Teologul, chiar dacă era bogat, Fiul lui Dumnezeu a sărăcit, pentru ca să ne îmbogăţească pe noi cu Dumnezeirea Sa. Legea cerea să se ofere o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, pentru că în primul caz (perechea de turturele), era simbolizată întreaga înţelepciune a părinţilor, care înseamnă unirea lor prin căsătorie, în vreme ce în al doilea caz (doi porumbei), se făcea referire la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi la Hristos, pentru că Hristos S-a născut din Fecioara şi a rămas El Însuşi Curat până la sfârşit. Aşadar, în vreme ce turturelele simbolizau cinstita şi binecuvântata căsătorie, porumbeii preinchipuiau fecioria Preasfintei Născătoare şi a lui Hristos. Unul dintre personajele principale ale Întâmpinării Domnului, în afară, desigur, de Hristos şi de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a fost şi Simeon “cel drept şi temător de Dumnezeu“, care s-a învrednicit să Îl întâmpine pe Hristos, să-L ia în braţe şi să-L recunoască, prin puterea şi prin harul Duhului Sfânt. Sfântul Evanghelist Luca spune despre el că locuia în Ierusalim şi era drept, temător de Dumnezeu şi aştepta mângâierea lui Israel. În acelaşi timp, se spune că avea Duhul Sfânt asupra lui, Care îi dăduse de veste că nu o să moară înainte de a-L vedea pe Hristos. El nu a crezut atunci când a tradus proorocia lui Isaia: “iata, Fecioara va lua în pantece” şi, în acel moment, i s-a dat vestea că va trăi până când Îl va primi în mâinile sale pe Hristos. O dată ajuns la templu, Dreptul Simeon L-a recunoscut prin puterea Duhului Sfânt pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Cu alte cuvinte, el s-a învrednicit să vadă cu ochii săi întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, pe care au văzut-o toţi prorocii prin vedenii profetice. Imediat ce Dreptul Simeon L-a luat pe Hristos în braţele sale, a exclamat: “Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-31).Dreptul Simeon i-a binecuvântat pe Fecioara Maria şi pe Iosif, care urmăreau cu mirare şi cu surprindere cele ce se petreceau, după care s-a întors spre Născătoarea de Dumnezeu şi i-a spus două profeţii minunate. Prima se referea la Persoana Dumnezeului-Om întrupat:“Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri” (Luca 21, 34).Cea de-a doua proorocie a Sfântului Simeon, care are legătură cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este următoarea: “Şi prin sufletul tău va trece sabie, că să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 35). În mod cert, profeţia aceasta se referă la durerea şi la mâhnirea Născătoarei de Dumnezeu atunci când L-a văzut pe Fiul Său – Care era în acelaşi timp şi Fiul lui Dumnezeu – răstignit pe Cruce, în suferinţe şi în chinuri.  Din praznicul împărătesc al împlinirii de către Hristos a vârstei de patruzeci de zile, Biserica a făcut o ceremonie, adică o slujbă care se săvârşeşte pentru fiecare copil la împlinirea a patruzeci de zile de la naştere. Praznicul Întâmpinării Domnului arată că Hristos este viaţa şi lumina oamenilor şi că omul trebuie să ţintească spre dobândirea acestei lumini enipostatice şi a enipostaticei vieţi. Biserica înalţă rugăciunea: “Luminează-mi sufletul şi cu lumina    limpede    vestesc pe  Dumnezeu“.

Preot Liviu Săndoi