Proiectul “Tineri pentru Comunitate”, la final

0
347

Proiectul “Tineri pentru Comunitate”, derulat de Asociaţia „Vasiliada” a Mitropoliei Oltenia, a ajuns la final. Cu acest prilej, asociaţia a organizat o conferinţă la Centrul social de lângă Biserica “Sfântul Nicolae – Amaradia”, în cadrul căreia au fost prezentate realizările acestui proiect lansat în urmă cu şase luni şi implementat în parteneriat cu Centrul Regional de Dezvoltare Comunitară şi Mediu.

«Am ales să implementăm un proiect în care să investim timp şi resurse pentru a dezvolta un grup de tineri, astfel încât aceştia să fie capabili şi să aibă toate competenţele necesare pentru ca, la rândul lor, să poată implementa proiecte. “Tineri pentru Comunitate” a fost un proiect în care 14 tineri implicaţi în activităţi sociale, obişnuiţi cu activităţile de voluntariat, au fost instruiţi de formatori specializaţi din cadrul asociaţiei noastre în două sesiuni de formare în domenii precum management de proiect, managementul voluntarilor, lucrul în echipă şi atragerea de resurse», a precizat părintele Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei „Vasiliada”.

O nouă asociaţie în Craiova

În urma sesiunilor de training, cei 14 tineri au înfiinţat o nouă organizaţie non-guvernamentală, Asociaţia “Fapte Bune pentru Comunitate”, care deja a iniţiat primul proiect, “Caravana cu poveşti”. Prin proiectul pe care l-au iniţiat, tinerii voluntari îşi propun să ducă lumea poveştilor şi a basmelor româneşti la copiii care trăiesc în cinci sate izolate din judeţul Dolj, cu nivel crescut de sărăcie, acolo unde ştim că nu cititul de poveşti este prioritatea copiilor, acest aspect fiind de multe ori neglijat de familiile lor”, a adăugat preşedintele Asociaţiei „Vasiliada”.

Proiectul “Tineri pentru Comunitate” a debutat cu o campanie publică de promovare a responsabilităţii sociale în rândul tinerilor, la finalul căreia aceştia au răspuns invitaţiei de a trimite scrisori de intenţie, pentru a fi selectaţi în vederea participării la programul de training. «Aceşti tineri au înţeles cum să îşi folosească timpul într-un mod cât mai eficient, să îl împartă în mod echilibrat între studiu, timp liber, dar şi un timp rezervat pentru a fi dedicat comunităţii, în cadrul unor activităţi sau proiecte sociale. Asociaţia “Fapte Bune pentru Comunitate” este unul dintre roadele proiectului “Tineri pentru Comunitate”. Tinerii voluntari care au înfiinţat-o ne sunt colegi, parteneri, sunt fraţii noştri mai mici, faţă de care trebuie să avem toată atenţia şi toată grija, astfel încât ei să se poată dezvolta într-un mod foarte frumos şi în acelaşi timp să-şi poată menţine rolul pe care şi l-au asumat, acela de a face fapte bune pentru comunitate», a subliniat părintele Adrian Stănulică.